Acordul încheiat marți seară în cadrul coaliției pare mai degrabă un armistițiu, decât o pace, anunțat cu fețe lungi, în declarații lemnoase și într-un total dispreț față de însăși transparența mult clamată și care ar fi presupus niște întrebări și niște răspunsuri după atâta balamuc.
Marele perdant e USR-PLUS, după cum a și jucat. Câștigători sunt restul, fiecare în felul său.
Acordul adițional nu aduce nimic esențial, ci doar pune niște accente, cu valoare juridică discutabilă.
De exemplu, chiar prima propoziție: “Coaliția funcționează pe principiul solidarității și colegialității”. Nimic nou. Dar Guvernul?
Principiul solidarității Guvernului este în art 109 din Constituție, al colegialității, însă, nu e. Dimpotrivă, el contravine art 27 din Legea 90/2001 spune că „Hotărârile și ordonanțele se adoptă prin consens. Dacă nu se realizează consensul, hotărăște prim-ministrul.”
În cazul revocării miniștrilor, este introdusă obligația premierului de a informa, a evalua obiectiv și a spune dezbaterii coaliției. Nu deciziei, nu votului, ci dezbaterii.
Adică premierul poate pierde ceva mai mult timp cu o revocare, dar dacă vrea să o facă nu poate fi oprit, ci doar întârziat de niște pași procedurali. Pentru că este o prerogativă constituțională. Cu alte cuvinte, premierul va avea obligația să fie mai diplomat, atât.
Pe parte de organizare ne-am ales cu un CoCoPo cederist pe stil nou.
În ceea ce privește prioritățile coaliției, nu apare nicio soluție concretă la vreo problemă, ci doar niște termene foarte îndepărtate: pensiile speciale și Legile Justiției până la finalul anului, dacă va ține șandramaua până atunci, desigur. Și o comisie de cod electoral nu se știe când. Despre conținutul acestor priorități nimic. Primari în două tururi? Secţia Specială?
În rest, multe vorbe mari: transparentizare, eficientizarea funcționării statului. Importante, desigur, dar nimic concret. Iar unele formulări sunt de-a dreptul aberante: „calendar asumat pentru adoptarea poziției politice și implementarea acesteia la nivelul deconcentratelor”.
Despre pandemie nicio vorbă în afara vaccinării, de parcă ne-am aștepta să meargă ca în Israel. Reforma sănătății se reduce la „transparența și eficiența investițiilor în infrastructura spitalicească, reforma managementului spitalelor”.
De remarcat că din forma finală a documentului a dispărut, față de draftul care a circulat în presă, referirea la schimbări de metodologie privind raportările de cazuri și decese.
Una peste alta, actul acesta fară soluții concrete, fară asumări și garanții certe, reprezintă capitularea USR-PLUS, care, trezit din beția de vorbe și cocoșisme, a înțeles că nu vrea să plece de la guvernare și să se așeze lângă AUR, care a și început să-i aspire din membrii fondatori.
După toată învârtoșarea împotrivă lui F. Cîțu, pluseriștii nu au obținut, de fapt, nimic: la revocare trebuie să fie doar anunțați, nu e prevăzută nicio reformă concretă din cele dorite. Și la felul în care au abordat discuția nici măcar nu cred că puteau obține ceva.
Ca să joci în forță trebuie să îndeplinești niște condiții: să ai forță, să știi să joci și să lași măcar impresia că ești dispus să pleci cu adevărat. Și-au turat până la isterie nucleul dur de susținători, pe alocuri chiar martori, care acum se simt, pe bună dreptate, dezamăgiți. De asta au făcut ei măcel pe Facebook?
În ceea ce privește nominalizarea pentru Sănătate, se pare că ea va fi Ioana Mihăilă, pentru că de unite într-un partid ce sunt USR și PLUS au mare grijă să păstreze împărțeala dintre ele, ca doi soți a căror primă grijă după nuntă este să facă partajul.
Dna Mihăilă poate să fie în regulă pe persoană fizică, dar aici întrebarea nu e dacă o invităm sau nu la Revelion. Să pui în fruntea unui minister atât de greu că Sănătatea, atât de încercat, atât de plin de capcane o persoană care în viață ei nu a condus decât propria mașină, mi se pare iresponsabil. Mai ales că aveau și omul necesar, e drept prea serios, prea profi și nu din PLUS, ci din USR.
Iar dacă zvonul revenirii dlui Voiculescu pe post de consilier onorific se va confirma, nu va fi decât o sfidare a fix spiritului documentului semnat marți seară.
Dincolo de acest acord cu valoare extrem de discutabilă rămâne de văzut ce a înțeles cu adevărat fiecare dintre părți din criza actuală. Perspectivele nu sunt încurajatoare.
Încrederea e la pământ, relațiile sunt reci, s-a văzut clar la declarațiile caricaturale de la finalul dezbaterilor. Nu cred că mari reforme sunt posibile în aceste condiții, întrebarea momentului este cât vor putea să înainteze fără să se ciomăgească din nou. Și asta cred că depinde doar de dimensiunea fricii conștietizate a USR-PLUS de a pleca de la putere.
Dl Cîțu s-a validat cât de cât în lupta internă din PNL, Ludovic Orban așteaptă următoarea criză în care să-l împingă pe rival, iar UDMR, sincer, cred că se distrează copios.