Nicușor Dan promite să plătească o parte din datoriile din cauza cărora nu se poate lărgi Prelungirea Ghencea

Nicușor Dan promite să plătească o parte din datoriile din cauza cărora nu se poate lărgi Prelungirea Ghencea
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a primis vineri că PMB va plăti anumite datorii pentru continuarea lucrărilor de lărgire a bulevardului Prelungirea Ghencea.

Edilul a făcut anunțul într-un mesaj în care a salutat aprobarea bugetului local al Sectorului 6, prin care au fost alocate fonduri pentru exproprieri de terenuri în zona Prelungirea Ghencea.

"Mă bucur că s-a aprobat ieri bugetul local al Sectorului 6, prin care au fost alocați 10 milioane de lei pentru exproprieri de terenuri în zona Prelungirea Ghencea.

ADVERTISING

În timp ce la nivelul sectorului se pregătesc noile exproprieri, la nivelul municipiului București alocăm, prin bugetul pe 2021, suma de 47 de milioane de lei pentru continuarea lucrărilor de lărgire a Bulevardului Prelungirea Ghencea - inclusiv 7 milioane pentru plata datoriilor din urmă", a transmis primarul general pe Facebook.

Edilul știe nemulțumirea oamenilor referitoare la această zonă și ar fi vrut să înceapă lucrările încă din ianuarie, dar nu s-a putut din cauza datoriilor lăsate de fosta administrație.

ADVERTISING

"N-am putut s-o facem fiindcă fosta administrație, pe lângă marile întârzieri acumulate, a lăsat Primăria Generală, pe final de mandat, cu conturile poprite, ceea ce înseamnă interdicție pentru lucrări de investiții (putem face doar reparații curente).

După votarea noului buget în CGMB, plătim o parte din datoriile restante și ridicăm popririle de pe conturi, urmând să facem această investiție, dar și altele absolut necesare, pentru a rezolva problema traficului rutier din București", a punctat primarul general.

ADVERTISING

Nicuşor Dan, s-a întâlnit, miercuri, cu primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, pentru a discuta despre deblocarea lucrărilor la Prelungirea Ghencea. ”Primăria Sectorului 6 îşi asumă o parte din exproprieri, numai să dezgheţăm situaţia”, a transmis Ciucu, el fiind şi cel care a precizat primul că datoriile lăsate de Administraţia Firea pentru Prelungirea Ghencea se ridică la 7 milioane de lei.

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇