Coreea de Sud reia vaccinarea cu AstraZeneca la cei de peste 30 de ani

Coreea de Sud reia vaccinarea cu AstraZeneca la cei de peste 30 de ani

Autorităţile din Coreea de Sud au anunţat duminica aceasta că vor relua luni, 12 aprilie, administrarea vaccinului anticoronavirus produs de compania farmaceutică anglo-suedeză AstraZeneca pentru persoanele de peste 30 de ani, după ce au suspendat inoculările cu acest ser pe fondul îngrijorărilor referitoare la apariţia unor cazuri grave de tromboză, transmite EFE.

Anunţul a fost făcut de Agenţia pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor Infecţioase din Coreea (KDCA), care a recomandat și stabilirea unui sistem de supraveghere pentru detectarea timpurie şi tratamentul trombozelor rare având legătură cu acest vaccin.

KDCA a insistat că avantajele administrării acestui vaccin sunt mai mari decât riscurile potenţiale şi a cerut autorităţilor să continue programul de vaccinare conform programării „pentru a preveni infecţii grave şi decesul din cauza COVID-19”.

Guvernul de la Seul a suspendat miercuri administrarea vaccinului AstraZeneca persoanelor sub 60 de ani, profesorilor de la şcolile speciale şi infirmierelor din şcoli, ca urmare a îngrijorării în creştere legate de cazurile de tromboză.

Coreea de Sud a informat despre trei cazuri de tromboză după vaccinarea cu AstraZeneca. Doi dintre pacienţi aveau în jur de 20 de ani, în timp ce în primul caz, înregistrat în martie, a fost vorba despre o femeie de 60 de ani, care a murit.

De la începerea campaniei, la 26 februarie, Coreea de Sud a vaccinat ceva mai mult de 1,1 milioane de persoane, adică 2,06% din întreaga populaţie. Circa 80% dintre dozele administrate au fost cu vaccin AstraZeneca, iar restul cu Pfizer.

Obiectivul ţării asiatice este de a vaccina anticoronavirus 12 milioane de persoane până la sfârşitul lunii iunie şi de a obţine imunitatea de grup în noiembrie.

ADVERTISING

Ultimele știri despre vaccinul AstraZeneca:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇