Iohannis: Rata de infectare este în creștere în toată Europa. România, la fel ca alte țări, se confruntă cu un val epidemiologic virulent, căruia trebuie să-i reziste

Iohannis: Rata de infectare este în creștere în toată Europa. România, la fel ca alte țări, se confruntă cu un val epidemiologic virulent, căruia trebuie să-i reziste

Rata de infectare cu noul coronavirus este în creștere în toată Europa și mulți oameni pierd zilnic lupta cu Covid, afirmă președintele Klaus Iohannis.

Potrivit șefului statului, România, la fel ca alte țări, se confruntă cu un val epidemiologic virulent, căruia trebuie să-i reziste.

”În prezent, rata de infectare este în creștere în toată Europa. Prea mulți semeni pierd zilnic lupta cu virusul, foarte mulți alții se îmbolnăvesc și au nevoie de spitalizare.

România, la fel ca alte țări, se confruntă cu un val epidemiologic virulent, căruia trebuie să-i reziste”, a declarat Klaus Iohannis, în cadrul evenimentului „Schimbările climatice, relația om-natură și sănătatea publică”, organizat, miercuri, la Palatul Cotroceni, cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătății.

ADVERTISING

Președintele a subliniat că sistemele de sănătate din lumea întreagă se află sub o presiune teribilă și a făcut un nou apel pentru respectarea măsurilor de restricție.

Doar așa, spune el, va putea exista o redeschidere în condiții de siguranță a economiei.

Sistemele de sănătate din lumea întreagă se află sub o presiune teribilă, iar acceptarea și respectarea măsurilor sanitare de către toți cetățenii rămân puncte critice și reprezintă dovezi de responsabilitate și maturitate ale fiecăruia dintre noi.

Redeschiderea sustenabilă și în condiții de siguranță a societăților și a economiilor noastre nu poate fi posibilă fără respectarea acestor măsuri”, a precizat șeful statului.

ADVERTISING

Moment dificil pentru sistemul de sănătate

Iohannis a punctat că pandemia a venit într-un moment dificil pentru sistemul românesc de sănătate.

De altfel, spune el, niciun sistem de sănătate și nicio economie sau societate nu au fost cu adevărat pregătite pentru a gestiona adecvat o astfel de criză.

Pandemia de COVID-19 a venit într-un moment dificil pentru sistemul românesc de sănătate, exacerbând vulnerabilități structurale cronicizate, cu consecințe pe termen lung asupra sănătății și bunăstării.

ADVERTISING

Dar niciun sistem de sănătate și nicio economie sau societate, indiferent de nivelul de dezvoltare, nu au fost cu adevărat pregătite pentru a gestiona adecvat o criză de o asemenea anvergură”, a completat Iohannis.

Șeful statului a lăudat însă țara noastră pentru că, deși are mai puține resurse financiare și materiale decât alte state membre UE, a acționat rapid pentru limitarea răspândirii pandemiei.

”Fără să dispună de resursele financiare și materiale ale altor state membre ale Uniunii Europene și nici de un sistem sanitar performant, România a dovedit că are capacitatea instituțională de a acționa rapid, oportun și eficient pentru limitarea răspândirii pandemiei”, a spus președintele.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇