Ministrul Sănătății anunță că la vară e posibil să fie vaccinați și copiii

Ministrul Sănătății anunță că la vară e posibil să fie vaccinați și copiii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat că sunt create premisele pentru imunizarea anti-COVID a copiilor cu vârste între 12 şi 15 ani, după anunţul companiei Pfizer potrivit căruia vaccinul său este 100% sigur pentru a fi administrat copiilor încadraţi în această grupă de vârstă.

Voiculescu a afirmat că acest proces se va putea întâmpla după ce Agenţia Europeană a Medicamentului şi Agenţia Naţională a Medicamentului vor da aprobări în acest sens.

ADVERTISING

"Deci, avem premisele pentru a trece la vaccinarea copiilor, de îndată ce vom avea aprobarea EMA şi apoi aprobarea ANMDMR, adică a Agenţiei Naţionale a Medicamentului. Detalii despre acest lucru veţi auzi cu siguranţă de la premier, respectiv de la CNCAV", a declarat Vlad Voiculescu, miercuri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a răspuns astfel întrebat dacă există un plan pentru vaccinarea anti-COVID a copiilor cu vârsta între 12 şi 15 ani.

Ministrul a precizat că acest proces va începe "mai degrabă mai repede, decât mai târziu", întrebat dacă vaccinarea copiilor va începe în această vară sau spre finalul anului.

03/31/21: Briefing de presă susținut de premierul Florin Cîțu, la finalul ședinței de Guvern

Vaccinarea nu e obligatorie

Voiculescu a subliniat că, potrivit legislaţiei în vigoare, nu există obligativitatea vaccinării anti-COVID, fiind întrebat despre legea vaccinării, care se află încă în dezbatere parlamentară.

"Aşa este, avem o lege a vaccinării care este în Parlament, în continuare, nici măcar în acel proiect de lege nu este prevăzută obligativitatea vaccinării.

ADVERTISING

Cel puţin, din câte ştiu eu, în forma actuală, nu vorbim despre obligativitatea vaccinării împotriva COVID-19.

Deci, vreau să spun foarte clar, vaccinarea este voluntară, este, însă, altfel, de dorit şi este singura soluţie pe care o avem să depăşim tot ce înseamnă această pandemie. (...)

În momentul acesta avem vaccinuri, avem capacitate de vaccinare şi vom avea o comunicare şi o mobilizare din ce în ce mai bună, în aşa fel încât să ajungem la cât mai mulţi oameni.

O lege, în momentul acesta, nu ne ajută. Pentru vaccinarea împotriva COVID-19, cu siguranţă, avem toate normele legale necesare", a mai declarat Voiculescu.

ADVERTISING

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇