S-a finalizat ancheta după dezvăluirile fostului angajat al ATI Sibiu: Amenzi de 12.000 de lei

S-a finalizat ancheta după dezvăluirile fostului angajat al ATI Sibiu: Amenzi de 12.000 de lei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Directorul de îngrijiri și medicul șef ATI de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu au primit amenzi de 12.000 de lei, după dezvăluirile unui fost angajat, care spunea că pacienţii din ATI erau neglijaţi.

Prefectura Sibiu anunță că imediat după apariția informațiilor a cerut o verificare din partea Direcției de Sănătate Publică Sibiu, iar luni a fost transmis raportul controlului efectuat.

ADVERTISING

S-au formulat „o serie de prescripții cu termene”:

  • Procedura de contenție va fi actualizată conform prevederilor Legii nr. 487/2002 cu modificările și completările ulterioare, procedură de care va răspunde conducerea unității sanitare și luarea la cunoștință de către personalul cu atribuții la nivelul secțiilor.
  • Întocmirea unei proceduri cu privire la trasabilitatea foii de observație și arhivarea acestora cu termene stabilite ( de la deces, de la externare, de la transfer, etc. până la arhivare) – termen de 7 zile – procedură de care răspunde conducerea unității sanitare și luarea la cunoștință de către personalul cu atribuții la nivelul secțiilor.
  • Medicii primari și specialiști ATI vor supraveghea activitatea medicilor rezidenți an I și II cu respectarea strictă a prevederilor legale în vigoare, inclusiv să contraparafeze foile de observație - răspunde personalul cu atribuții.
  • Foile de observație vor fi completate la zi cu precizarea corectă în timp a evoluției stării de sănătate a pacientului – răspunde medicul curant.
ADVERTISING

Pentru nerespectarea procedurii privind legarea pacienților, respectiv lipsa registrului de contenție și a acordului, directorul de îngrijiri al spitalului a fost amendat cu 2.000 de lei, iar pentru lipsa parafei medicilor specialiști sau primari în foile de observație unde există doar parafa medicului rezident an I sau II s-a aplicat o amendă medicului șef ATI, acesta fiind și coordonatorul de rezidențiat, în valoare de 10.000 de lei.

O fostă angajată de la Terapie Intensivă COVID, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, a povestit, sub protecţia anonimatului, că pacienţi în stare gravă cu COVID-19 au fost legaţi de mâini şi de picioare, ignoraţi de cadrele medicale, sedaţi, astfel că au murit sufocaţi.

ADVERTISING

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇