Un bărbat din Onești a sechestrat și a ucis doi muncitori. UPDATE Polițiștii l-au împușcat și acum sunt anchetați, soția sa e reținută

Un bărbat din Onești a sechestrat și a ucis doi muncitori. <span style="color:#990000;font-size:100%;">UPDATE</span>  Polițiștii l-au împușcat și acum sunt anchetați, soția sa e reținută
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un bărbat de 68 de ani din Onești a sechestrat luni doi muncitori care făceau reparații într-un imobil și i-a ucis cu mai multe lovituri de cuțit.

Poliția a fost sesizată chiar de bărbatul care i-a sechestrat pe cei doi, acesta motivând că imobilul îi aparținuse în trecut, potriivt Digi24. El fusese evacuat și a intrat pentru muncitorii care renovau apartamentul, angajați de noul proprietar.

La fața locului au fost trimise mai multe echipaje, inclusiv un negociator de la Bacău, pentru a aplana situația, însă incidentul s-a sfârșit tragic.

Sechestratorul nu s-a supus indicațiilor polițiștilor și a devenit violent, atacând cu un cuțit muncitorii. Din păcate, unul a murit înainte ca polițiștii să ajungă la el, iar al doilea a fost rănit grav și a murit la spital. Polițiștii au tras înspre agresor, și acesta ajungând la spital.

ADVERTISING

”E o persoană în jur de 36 de ani, cu multiple plăgi înjunghiate. S-a reușit, în primă fază, resuscitarea, dar a intrat din nou în stop cardiorespirator și nu a mai putut fi salvat”, a declarat, la televiziunea citată, Anca Băncescu, directorul medical al Spitalului din Onești, adăugând că la unitatea medicală a ajuns și atacatorul, cu mai multe plăgi împușcate.

Potrivit Mediafax, agresorul e în stare stabilă și urmează ca medicii să îl ducă în sala de operație.

UPDATE 23:45 - Spre miezul nopții, polițiștii au anunțat că au reținut-o pentru 24 de ore pe soţia bărbatului, find acuzată de complicitate la infracţiunea de lipsire de libertate.

ADVERTISING

Explicațiile Poliției

Reprezentanții Poliției Bacău au emis un comunicat în legătură cu intervenția de la Onești, pentru a explica situația.

„Urmare a deplasării forțelor de ordine la fața locului, împreună cu negociatorul echipei operative, s-au purtat discuții și negocieri cu persoana în cauză, pentru a-l convinge să renunțe la acțiunile sale. La un moment dat, autorul, care părea calm, a început să exercite acte de violență asupra persoanelor aflate în apartament, moment sesizat și de forțele de ordine.

În sprijinul peroanelor aflate în apartament, s-a forțat cu mijloace din dotare ușa metalică a locuinței, agresorul încercând să blocheze ușa, având în mână un cuțit. La acel moment, forțele de ordine au folosit armamentul din dotare prin foc executat asupra membrelor inferioare ale agresorului, acesta fiind rănit și imobilizat”, se arată în comunicatul citat de Mediafax.

ADVERTISING

În momentul în care polițiștii au reușit să intre în locuință, au fost găsite cele două victime care aveau multiple plăgi înjunghiate.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a preluat cauza, pentru efectuarea cercetărilor.

Polițiștii vor fi și ei anchetați

La câteva ore după incident, conducerea Poliţiei Române a anunțat că a dispus demararea unei anchete la Bacău.

”Conducerea Poliţiei Române a dispus ca o echipă de specialişti, condusă de adjunctul inspectorului general al Poliţiei Române, chestor de poliţie Florentin Brăcea, să se deplaseze de urgenţă în judeţul Bacău, pentru a verifica modul de intervenţie la eveniment”, a transmis, luni seară, Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Potrivit sursei citate, din echipa de verificare fac parte chestor de poliţie Alexandru Scurtu, directorul S.I.A.S.-I.G.P.R. şi comisar-şef de poliţie Anton Cristian Gheorghe director adjunct al D.I.C.-I.G.P.R.

”La finalizarea verificărilor, în funcţie de rezultatul acestora, se vor dispune măsurile legale care se impun”, a mai transmis Poliţia Română.

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇