Mario Draghi a depus jurământul ca premier al Italiei

Mario Draghi a depus jurământul ca premier al Italiei

Economistul Mario Draghi, fost şef al Băncii Centrale Europene, a depus jurământul ca prim-ministru al Italiei, sâmbătă, în faţa preşedintelui Sergio Mattarella.

Draghi conduce un guvern de coaliţie care ar trebui să scoată Italia din recesiunea economică provocată de criza sanitară, cea mai gravă de la Al Doilea Război Mondial până în prezent.

Aproape toate partidele majore s-au alăturat lui şi Executivului din care fac parte şi tehnocraţi.

Draghi şi Cabinetul său trebuie să planifice revenirea Italiei şi să realizeze o strategie privind cheltuirea celor peste 200 de miliarde de euro din fonduri europene ce vor fi alocate pentru reconstrucţia economiei.

ADVERTISING

Noul prim-ministru are de înfruntat provocări mari - zilnic sunt înregistrate mii de noi cazuri de Covid-19, iar campania de vaccinare se desfăşoară greu.

Următoarele alegeri generale sunt programate să aibă loc în Italia peste doi ani.

Guvernul pe care Draghi l-a format în zece zile este al 67-lea executiv italian începând cu anul 1946 şi al şaptelea doar în ultimul deceniu.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇