Opoziţia din Belarus a prezentat marţi, după şase luni de manifestaţii împotriva puterii de la Minsk, o strategie pentru înlăturarea preşedintelui Aleksandr Lukaşenko.
Liderul de opoziţie Svetlana Tihanovskaia, aflat în exil în Lituania, a anunţat „Strategia pentru victoria belaruşilor”, care include pregătirea a noi proteste la nivel naţional începând din martie, precum şi alte măsuri care să ducă la schimbare, relatează DPA.
Cu toate acestea, pentru a se ajunge la noi alegeri, reprezentaţii guvernului belarus şi cei ai mişcării pentru democraţie trebuie ca pe un termen mai lung să se aşeze în secret la masa negocierilor, se mai menţionează în plan.
Pentru ca acest lucru să se întâmple regimul lui Lukaşenko trebuie slăbit şi mai mult, de exemplu, prin presiune internaţională, se adaugă în strategie.
Belarusul este într-o criză politică internă de la alegerile prezidenţiale contestate de la 9 august, când Lukaşenko a revendicat victoria cu 80,1% din voturi.
Acuzații de fraudă
Alegerea lui Lukaşenko, aflat la putere de 26 de ani, a fost considerată ca fiind obţinută prin fraude, iar Opoziţia o consideră pe Tihanovskaia adevărata câştigătoare.
De atunci au loc proteste cu regularitate, iar Uniunea Europeană nu îl recunoaşte pe Lukaşenko drept preşedinte.
În momentul de vârf al protestelor, în stradă au ieşit sute de mii de persoane. Câţiva manifestanţi au fost ucişi, sute au fost răniţi, iar mai multe mii au fost închişi.
Protestele continuă, dar sunt mult mai reduse, în contextul în care mulţi susţinători ai Opoziţiei au fost trimişi la închisoare sau au fost nevoiţi să plece din ţară, ca Tihanovskaia.