Un pui de somn după-amiaza face minuni pentru creier, dar nu pentru întreg organismul - studiu

Un pui de somn după-amiaza face minuni pentru creier, dar nu pentru întreg organismul - studiu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Somnul de după-amiază se traduce printr-o mai bună agilitate mintală, arată un studiu recent realizat pe vârstnici în China. Acesta îmbunătățește capacitatea de a conștientiza locația, fluența verbală și memoria de lucru.

Cercetarea în urma căreia s-a ajuns la aceste concluzii a fost realizată pe 2.214 persoane cu vârste de peste 60 de ani. Toți au fost întrebați care sunt obiceiurile lor de somn și apoi au fost supuși la o serie de teste, prin care li s-au măsurat diferite tipuri de abilități cognitive, de la rezolvarea anumitor probleme până la capacitatea și durata de concentrare.

ADVERTISING

Dintre cei care au participat la studiu, 1.534 de persoane au relatat că adormeau după-amiaza cel puțin ocazional, în timp ce 680 au spus că nu aveau acest obicei, arată Science Alert.

Cercetarea a concluzionat că scorurile de performanță cognitivă erau „semnificativ mai mari” la persoanele care obișnuiau să se odihnească în mod regulat la amiază.

„Acest studiu a evidențiat o performanță cognitivă mai mare la vârstnicii care dormeau după prânz, susținând studiile observaționale anterioare”, spun autorii cercetării, într-un raport publicat de jurnalul General Psychiatry.

ADVERTISING

Te-ar putea interesa și Credința asigură un somn mai bun sau oare ateii dorm mai bine?

”Puiul de somn” a fost definit în cadrul studiului ca având o durată mai mică de două ore și mai mare de cinci minute.

În mod interesant, însă, studiul a arătat că persoanele care dormeau după-amiaza aveau un nivel al trigliceridelor mai mare decât celelalte. Acestea se află în strânsă legătură cu sedentarismul, printre altele.

Vezi și Când e somnul de mai bună calitate - când dormi singur sau cu partenerul de viață? (Studiu)

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇