Premierul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat luni să se construiască 800 de locuinţe în colonii, în Cisiordania ocupată, cu câteva zile înaintea învestirii preşedintelui ales american Joe Biden, un critic al colonizării israeliene, relatează AFP.
Aflat în plină campanie electorală, Netamnyahu a ordonat ”să se avanseze construcţia cu 800 de locuinţe în Iudeea-Samaria”, numele biblic folosit în Israel în desemnarea Cisiordaniei, un teritoriu palestinian ocupat din 1967 de către armata israeliană, a anunţat Guvernul.
Potrivit acestui plan de extindere promovat de către Netanyahu, peste 100 de locuinţe urmează să fie construite la Tal Menashe, o colonie situată în nordul Cisiordaniei, în care locuia o francezo-israeliană găsită moartă în decembrie.
Potrivit serviciilor israeliene de securitate internă, un palestinian a recunoscut că a ucis-o pe Esther Horgen.
Peste 200 de locuinţe urmează să fie construite la Rehalim şi Nofei Nehamia (nord), iar Netanyahu ”a cerut să se supună aprobării Consiliului superior de planificare construcţia a 400 de locuinţe suplimentare” în alte colonii, precum Beit El, în apropiere de Ramallah, sau la Shavei Shomron (nord), precizează într-un comunicat Guvernul.
Biden retrage ”binecuvântarea” dată de Trump
Coloniile din teritoriile palestiniene ocupate sunt considerate ilegale în dreptul internaţional.
Peste 450.000 de israelieni locuiesc în colonii, în Cisiordania, în care trăiesc 2,8 milioane de palestinieni.
Colonizarea israeliană a continuat în toate Guvernele israeliene de după 1967, însă ea s-a accelerat la iniţiativa lui Benjamin Netanyahu, cu susţinerea binevoitoare a aliatului său de la Washington Donald Trump.
Preşedintele ales Joe Biden, a cărui învestire urmează să aibă loc la 20 ianuarie, a criticat, în trecut, colonizarea istraeliană şi s-a angajat să-şi intensifice eforturile în vederea unei recunoaşteri a Palestinei, statul la care aspiră palestinienii.