Pe final de mandat, Trump și-a grațiat cuscrul condamnat pentru evaziune fiscală și fraudă. Pe listă se mai află și alte persoane controversate

Pe final de mandat, Trump și-a grațiat cuscrul condamnat pentru evaziune fiscală și fraudă. Pe listă se mai află și alte persoane controversate
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Donald Trump își marchează finalul de mandat ca președinte al SUA cu o serie de grațieri a unor apropiați de-ai săi cu probleme penale. Printre cei incluși pe această listă se află și cuscrul său.

Șeful de la Casa Albă mai are câteva zile în exercițiu. Dar asta nu l-a împiedicat să facă un act de clemență pentru câțiva aliați acuzați de fapte de corupție și sperjur, precum și pentru criminali de razboi care au masacrat civili în Irak.

Donald Trump l-a graţiat pe Michael Flynn, care a mințit FBI cu privire la contactele sale cu Rusia

ADVERTISING

Potrivit BBC, joi a avut loc o nouă serie de grațieri din partea lui Donald Trump. Printre cele 26 de persoane care au beneficiat de această măsură se numără fostul său manager de campanie, Paul Manafort, fostul său consilier Roger Stone și cuscrul său, Charles Kushner (care e tatăl ginerelui său Jared, soțul Ivankăi Trump).

Paul Manafort, fostul manager de campanie a lui Trump în 2016 a fost condamnat la 7 ani și jumătate de închisoare pentru fraudă financiară și pentru încercarea de a obstrucționa investigația începută împotriva sa. El și-a ispășit o parte din pedeapsă într-o închisoare federală, însă în luna mai a acestui an i-a fost permisă continuarea ispășirii pedepsei la domiciliu, din cauza pandemiei, transmite Digi 24.

ADVERTISING

Roger Stone, al doilea penal de rang înalt salvat de Trump a fost găsit vinovat pentru că a mințit în fața Congresului despre încercările sale de a contacta wikileaks, site-ul care a făcut publice mai multe emailuri ale rivalei lui Trump în alegerile din 2016, Hillary Clinton. În plus, el a fost condamnat și pentru influențarea martorilor și pentru obstrucționarea unui proceduri oficiale.

Stone a fost descris drept „câinele de atac” al lui Trump, fiind cel care s-a ocupat promovarea lui Trump cu ajutorul conturilor false de troli pe Facebook și alte rețele sociale. El s-a plâns în timpul procesului său că este victima unui „proces-spectacol de tip sovietic cu acuzații motivate politic”.

ADVERTISING

Anterior, sentința lui Stone fusese comutată tot de Trump.

Al treilea nume sonor care scapă de închisoare cu ajutorul lui Trump este Charles Kushner, chiar cuscrul președintelui în exercițiu. Tatăl lui Jared Kushner și socrul Ivankăi Trump, el a fost trimis la închisoare pentru evaziune fiscală, fraudă cu bani de campanie și influențarea martorilor.

În perioada în care avea loc procesul, cumnatul lui Kushner a acceptat să depună mărturie împotriva acestuia ca martor. Kushner a fost condamnat pentru influențarea martorilor după ce a angajat o prostituată pentru a îl seduce pe cumnatul său, pentru a filma întâlnirile acestuia cu el și a i le trimite apoi surorii sale.

Află ce alte decizii a mai luat Trump pe ultima sută de metri:

Pentru prima dată în ultimii 60 de ani, bugetul pentru Apărare al SUA nu a fost aprobat - Trump l-a respins prin veto

Trump respinge planul de susţinere economică votat cu mari eforturi de Congres. Oricum Biden spune că vrea unul nou

Cu o lună înainte de a pleca de la Casa Albă, Trump a dat decret prezidenţial să fie construite clădiri frumoase


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇