O specie nouă de balenă ar fi fost descoperită în Mexic (Video)

O specie nouă de balenă ar fi fost descoperită în Mexic (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O specie nouă de balene ar fi fost descoperită pe coasta de vest a Mexicului, au anunțat cercetătorii din cadrul Sea Shepherd Conservation Society.

Aceștia au identificat un semnal acustic necunoscut în apropierea Insulelor San Benito, situate la aproape 500 de kilometri de granița cu SUA. Au monitorizat zona și au descoperit că sursa acestor sunete ar fi niște balene ce aparțin unei noi specii, arată IFL Science.

”Am văzut ceva nou. Ceva ce nu ne așteptam să vedem în această zonă, ceva care nu se potrivește, nici vizual, nici acustic, cu orice se știa că există”, a declarat Jay Barlow, din partea Sea Shepherd Conservation Society.

ADVERTISING

Citește și O nouă specie de maimuță a fost descoperită! Din păcate, e deja în pericol de dispariție

Acesta și colegii săi sunt ”încrezători” că uriașele mamifere fac parte dintr-o specie nouă de balene. Mostrele genetice vor arăta, însă, dacă așa stau lucrurile.

Vezi și A fost creat, din greșeală, peștele hibrid ”imposibil”


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇