Un bărbat a fost înjunghiat, joi seara, pe o stradă din Sectorul 3 al Capitalei. Victima a fost dusă la spital, iar polițiștii s-au apucat să îl caute pe agresor.
Polițiștii Secției 12 Poliție au fost sesizați, prin apel la 112, că un bărbat a fost agresat, posibil cu un obiect ascuțit, în timp ce se afla pe o stradă din zona Dristor.
Atacatorul este un bărbat de 33 de ani, care a fugit după incident, însă a fost prins la scurt timp de către polițiști și dus la audieri.
„Având în vedere primele date rezultate, cercetarile au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor”, a transmis, joi seara, Poliția Capitalei, citată de Libertatea.
Cercetările sunt continuate pentru a fi stabilite cauzele și condițiile în care s-a produs evenimentul.