Spitalul Judeţean Ilfov va avea 30 de noi locuri pentru pacienţii cu COVID-19

Spitalul Judeţean Ilfov va avea 30 de noi locuri pentru pacienţii cu COVID-19
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov va avea 30 de noi locuri pentru bolnavii COVID-19.

Preşedintele CJ Ilfov, Hubert Ştefan Petru Thuma, a declarat că situaţia dificilă prin care trece judeţul se îmbunătăţeşte, rata de infectare a scăzut, ceea ce inseamnă că măsurile luate la nivel central au fost corecte, însă noul coronavirus reprezintă în continuare o ameninţare la adresa sănătăţii oamenilor.

"Trebuie să ne protejăm sănătatea proprie şi pe cea a persoanelor vulnerabile şi să evităm supraîncărcarea serviciilor medicale. În acest moment toate paturile destinate bolnavilor de COVID-19 sunt ocupate de cazuri medii şi grave.

ADVERTISING

De aceea, am dispus măsuri pentru suplimentarea capacităţii de tratare, ţinând cont de capacitatea unităţii spitaliceşti. Vom avea încă 30 de paturi pentru tratarea pacienţilor cu forme medii şi necesar de oxigen la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, pe lângă cele 75 existente deja", a declarat preşedintele CJ Ilfov.

Directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, Călin Mircea Laza, a spus că a crescut numărul de paturi pentru tratarea pacienţilor cu forme medii şi necesar de oxigen, cu 15 paturi, sâmbătă dimineaţă, iar alte 15 vor fi operaţionale în maximum 48 de ore.

ADVERTISING

De asemenea, el a adăugat că se fac lucrări de reparare şi verificare a instalaţiilor electrice, sanitare precum şi a celor de fluide medicale.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇