Diego Armando Maradona a murit

Diego Armando Maradona a murit
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Diego Maradona a murit astăzi, la vârsta de 60 de ani.

Fostul mare fotbalist argentinian a suferit un atac cardio-respirator în casa sa din Tigre, anunță cotidianul argentinian Clarin.

Patru ambulanțe au venit de urgență, dar cel considerat de mulți drept cel mai mare fotbalist din istorie n-a mai putut fi salvat, relatează presa din Argentina.

La începutul acestei luni, El Pibe D'Oro suferise o intervenție chirurgicală pe creier pentru îndepărtarea unui hematom subdural (cheag de sânge).

"A avut o criză respiratorie, iar veștile pe care le primesc sunt dramatice", a spus fratele său Hugo, în lacrimi, pentru Radio Kiss Kiss Napoli.

ADVERTISING

În cariera sa, Diego Armando Maradona a evoluat pentru Argentinos Juniors, Boca Juniors, FC Barcelona, Napoli, Sevilla și Newell's Old Boys.

A strâns 91 de prezențe și a marcat 34 de goluri în naționala Argentinei, în perioada 1977-1994.

La Campionatul Mondial din 1986, Maradona a fost decisiv la triumful naționalei Albiceleste.

Ca antrenor, Maradona a pregătit Textil Mandiyu, Racing Club, naționala Argentinei, Al-Wasl, Fujairah, Dorados de Sinaloa și Gimnasia de la Plata.

ADVERTISING

Iată ce mai poți citi astăzi pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇