Jucătoarea română de tenis Andreea Amalia Roşca a câştigat, luni, titlurile atât la simplu, cât şi la dublu, în turneul ITF de la Heraklion (Creta), dotat cu premii totale de 15.000 de dolari.
La simplu, Andreea Roşca (21 ani, 515 WTA), cap de seri numărul şapte, a dispus în finală de italianca Martina Colmegna, cu 6-0, 6-1.
În primul tur, Roşca a trecut de japoneza Miyabi Inoue cu 3-6, 6-1, 6-2, în optimi a dispus de Mell Elizabeth Reasco Gonzalez (Ecuador), cu 6-3, 6-2, în sferturi s-a impus în faţa franţuzoaicei Selena Janicijevic, cu 6-4, 6-3, iar în semifinale a câştigat meciul cu Ani Amiraghian (Armenia), cu 6-1, 6-2.
La dublu, Andreea Roşca şi Ioana Loredana Roşca, principalele favorite, au obţinut victoria în primul tur cu 6-2, 6-2 în faţa cuplului Sada Nahimana (Burundi)/Sapfo Sakellaridi (Grecia), în sferturi au trecut de perechea Ani Amiraghian (Armenia)/Martina Spigarelli (Italia), cu 6-3, 6-3, în semifinale au câştigat cu 6-1, 6-1 contra perechii româno-croate Oana Gavrilă/Oleksandra Oliynykova, iar în finală le-au învins pe italiencele Martina Colmegna/Melania Delai, cu 6-4, 6-4.
Andreea Roşca şi-a trecut în palmares al doilea său titlu ITF la simplu în 2020, după ce primul l-a obţinut în Antalya. Ea are şi trei titluri la dublu în acest an, toate la Heraklion, două alături de Ioana Loredana Roşca şi unul alături de Oana Gavrilă.
Iată ce mai poți citi astăzi pe SpotMedia.ro:
Apasă aici pentru a vedea toate aricolele din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.