Americanii au pierdut încrederea Europei. Speranța și admirația au fost înlocuite de frică și chiar de dispreț

Americanii au pierdut încrederea Europei. Speranța și admirația au fost înlocuite de frică și chiar de dispreț
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Europenii se protejează împotriva presiunilor Washingtonului în domeniile securității, comerțului, educației, dar și în viața de zi cu zi. Iar Statele Unite continuă să piardă mai mult și mai repede decât își dau seama americanii, avertizează o profesoară din SUA care locuiește în Spania.

În calitate de cetățean american care locuiește în Europa, Amanda Sloat, profesoară la Universitatea IE din Madrid, e întrebată deseori dacă compatrioții săi înțeleg amploarea daunelor provocate relațiilor transatlantice prin politicile de intimidare ale administrației Trump.

„Răspunsul meu este, din păcate, nu”, scrie Slot, fostă asistentă specială a președintelui SUA și director senior pentru Europa în Consiliul Național de Securitate în administrația Biden, într-un articol de opinie publicat de Washington Post.

Tot mai mulți europeni nu mai consideră Statele Unite un aliat de încredere. Motivele nu-s greu de ghicit. Președintele a amenințat că va părăsi NATO, a marginalizat aliații în negocierile privind viitorul Ucrainei, a impus tarife vamale mari Uniunii Europene și a amenințat că va ocupa Groenlanda cu forța – determinându-i pe europeni să se pregătească pentru perspectiva reală a unui conflict militar cu cel mai vechi aliat al lor.

ADVERTISING

Un sondaj recent a constatat că un sfert sau mai mult dintre respondenții din unele țări - inclusiv Franța, Germania și Spania - văd Statele Unite ca pe un rival sau un adversar. Un alt sondaj a constatat că o majoritate absolută îl consideră pe Trump un „dușman” al Europei, iar politica externă a SUA ca pe o „recolonizare”. Sondajele reflectă, de asemenea, o convingere tot mai mare că China este un partener mai de încredere.

Însă daunele depășesc cu mult nivelul percepției opiniei publice. În mai multe domenii, fundamentele practice ale relației transatlantice se erodează, subliniază Sloat.

Daune greu de evaluat pentru SUA

SUA pierd accesul la bazele militare și sistemele de informații europene. Când SUA și Israelul au atacat pentru prima dată Iranul, o declarație comună a Marii Britanii, Franței și Germaniei a menționat în mod evident lipsa lor de implicare. Un număr tot mai mare de țări europene au refuzat să autorizeze accesul la baze sau spațiu aerian pentru operațiuni militare ofensive, în timp ce Polonia a respins o solicitare a SUA de a transfera sisteme de apărare aeriană.

Aceste acțiuni urmează deciziei importante de toamna trecută a Marii Britanii de a suspenda schimbul de informații despre ambarcațiunile suspectate de trafic de droguri din Caraibe, având în vedere îngrijorările legate de atacurile americane dubioase din punct de vedere legal.

SUA pierd, de asemenea, afaceri europene. Pe măsură ce guvernele europene își măresc bugetele de apărare, acestea folosesc, așa cum era de așteptat, euro din banii contribuabililor pentru a sprijini producătorii interni de arme. Administrația Trump a amenințat cu represalii dacă ofertele lor de achiziții exclud companiile americane - în același timp redirecționând munițiile americane deja achiziționate de Europa pentru utilizarea de către Pentagon în Iran.

Această dinamică nu se limitează la guverne - ea ajunge la consumatorii obișnuiți și la piețele financiare. Există un sprijin tot mai mare pentru mișcările „Cumpărați produse europene”:

  • în țările nordice, noile aplicații scanează codul de bare al unui produs, îi vizualizează originea și identifică alternative locale.
  • cetățenii olandezi șterg Google Maps în favoarea opțiunilor naționale.
  • investitorii individuali și instituționali, inclusiv fondurile de pensii, fug de acțiunile americane pe fondul temerilor că Trezoreria SUA ar putea îngheța activele europene.

În plus, UE accelerează noi acorduri comerciale cu parteneri precum India și Mercosur.

Europenii au început să se ferească de americani

SUA pierd încrederea oficialilor europeni. Considerând Statele Unite un risc de securitate, funcționarii publici din UE sunt obligați să folosească telefoane și laptopuri vechi când călătoresc în interes de serviciu pentru a evita posibilele acte de spionaj.

Amanda Sloat povestește că, în timpul întâlnirilor de la Bruxelles, în calitatea sa academică, a fost surprinsă când interlocutorilor săi din UE li s-a alăturat cel puțin un coleg - o cerință pentru discuțiile cu americanii pentru a preveni neînțelegerile. Când a lucrat în guvernul SUA, astfel de practici aveau loc cu reprezentanți ai statelor adversare precum Rusia și China, nu și cu cei considerați prieteni.

Însă daunele Americii nu se opresc aici:. SUA pierd studenți europeni și chiar propriii profesori. Institutul pentru Educație Internațională a constatat că rata noilor studenți internaționali care se înscriu la universitățile din SUA a scăzut cu 17% în 2025, comparativ cu anii precedenți.

Invocând temerile legate de arme, activitățile ICE din SUA și hărțuirea, prietenii europeni ai profesoarei americane își descurajează copiii să aplice. Anxietatea crescândă i-a determinat, de asemenea, pe studenții europeni să anuleze planurile semestriale în străinătate.

Universitățile europene devin destinații mai atractive, țări precum Spania relaxând regulile de viză pentru studenți. De asemenea, acestea atrag profesori americani, oferind „azil științific” cadrelor didactice nemulțumite.

De asemenea, SUA pierd turiști europeni. Consiliul Mondial pentru Călătorii și Turism a constatat că SUA au fost singura destinație majoră care a înregistrat o scădere a numărului de vizitatori străini anul trecut, de 6%.

Europenii au fost descurajați de informațiile privind cerințele intruzive de viză și călătorii reținuți de oficialii de imigrare din aeroporturi, precum și de perspectiva de a fi deportați de agenții ICE. Unii aleg rute mai lungi și mai scumpe pentru a evita chiar și tranzitarea Statelor Unite.

Au mai fost neînțelegeri, dar acum e altceva

SUA și Europa, ca toți vechii aliați, s-au confruntat cu perioade dificile înainte. Slot menționează că a urmat un masterat în Europa în timpul administrației George W. Bush, când războiul din Irak a stârnit proteste și a ridicat îndoieli cu privire la valorile comune. Dar ceea ce se întâmplă acum este diferit. Ruptura nu se limitează la guverne și politici. S-a răspândit în rândurile studenților, turiștilor, consumatorilor și ale cetățenilor obișnuiți.

Europenii au considerat mult timp SUA ca fiind puterea indispensabilă. Au învățat engleza vizionând filme americane, au visat să viziteze New York-ul și și-au cumpărat jeanși Levi's. Acum, speranța și admirația au fost înlocuite de frică și chiar de dispreț.

Deși viitoarele administrații americane vor încerca, fără îndoială, să inverseze aceste tendințe, drumul înapoi va fi mai greu decât își dau seama cei mai mulți americani, atrage atenția autoarea.

Alianțele, la fel ca prieteniile, necesită încredere și respect reciproc. Iar acestea se clădesc în ani de zile și se pierd în câteva momente. Ar putea dura cel puțin o generație pentru a fi reparate.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇