Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a acordat, joi, aviz negativ candidatei Cristina Chiriac pentru funcția de procuror general, cu un scor de 5 voturi la 1.
În același timp, în cazul lui Marius Voineag, actualul şef DNA care vrea să fie procuror general adjunct, votul a fost egal, 3 la 3. Acelaşi rezultat la vot (3 la 3) s-a constatat şi pentru Alex Florenţa, actualul procuror general care vrea acum să fie adjunct la DIICOT, anunţă instituţia.
Ce urmează
Potrivit legii, în situația unui aviz negativ, interviul candidatului este reluat la Ministerul Justiției, după care ministrul Justiției poate decide dacă menține propunerea. Dacă da, ministrul poate să trimită propunerea direct către preşedinte, fără a mai solicita un nou aviz CSM.
Rezultatul pentru Voineag şi Florenţa se consideră balotaj, adică CSM nu emite nici aviz pozitiv, nici aviz negativ.
Acordarea avizului pentru cei doi a fost amânată. În cazul lui Florenţa, este a doua amânare.
Potrivit procedurii din Legea nr. 303/2022, avizul CSM în aceste numiri este consultativ. Dacă nu există majoritate pentru „da” sau „nu”, practic nu există aviz al CSM. Ministrul Justiției poate trimite propunerea direct președintelui, chiar și fără avizul CSM.
Oricum decizia finală pentru aceste numiri îi revine preşedintelui Nicuşor Dan.
Răspunsuri de lemn de la Cristina Chiriac
În cadrul interviului susținut în fața Secției pentru procurori, Cristina Chiriac a fost întrebată cum răspunde criticilor potrivit cărora experiența sa profesională nu ar fi suficientă pentru funcția de procuror general.
Răspunsul a fost cel puţin ... de lemn: „În privinţa răspunsului pe care l-aş da colegilor procurori în legătură cu legitimitatea aspectului că beneficiez de o legitimitate în a fi procuror general, le voi spune că experienţa mea profesională în gestionarea cauzelor complexe şi de coordonare a echipelor în cadrul activităţii de management mi-a oferit o viziune clară a problemelor structurale cu care se poate confrunta un parchet local”.
Chiriac a admis că nu are încă toate cunoștințele necesare pentru unele aspecte specifice activității parchetelor, dar vrea să înveţe... din funcţia de procuror general.
„Nu pretind că la acest moment am toate cunoştinţele necesare pentru a intra în detalii cu privire la anumite aspecte care ţin de particularităţile specifice investigării anumitor cauze de competenţa parchetelor locale, dar la momentul în care voi fi numită procuror general, voi avea toată disponibilitatea şi capacitatea de a învăţa şi de a mă pune la curent cu toate procedurile în cel mai scurt timp posibil”, a spus ea, citată de News.ro.
Cine este Cristina Chiriac
Cristina Chiriac e actuala șefă a DNA Iași.
E cunoscută atât pentru implicarea în dosare de mare corupție, precum flagrantul în care a fost prins Dumitru Buzatu, cât și pentru faptul că a ţinut la sertar dosarul de viol al episcopului de Huși și a solicitat un salariu mai mare cu 60%.
Tot ea a decis clasarea dosarului în care Maricel Popa, fost șef al CJ Iaşi, era acuzat de abuz în serviciu și alte fapte de corupție.
Într-o declaraţie de avere a trecut un cont cu peste un milion de euro. Dar se pare că era doar o greşeală.
Este soția judecătorului Adrian Chiriac, de la Curtea de Apel Iași.
Cazul episcopului violator - nimic de reproşat
În anul 2017, Cristina Chiriac a ținut la sertar o anchetă privind agresiuni sexuale comise de episcopul de Huși, Corneliu Bîrlădeanu, pe numele de mirean Cornel Onilă. Dosarul a fost redeschis în anul 2019, în urma unei investigații de presă, și a dus la condamnarea definitivă a episcopului la 8 ani de închisoare pentru viol şi agresiuni sexuale.
În timpul interviului de la CSM, Claudiu Sandu i-a cerut Cristinei Chiriac să clarifice acest episod.
„Cred că ar trebui să lămurim anumite aspecte care au stârnit îngrijorări publice, și anume că s-au ținut anumite probe la dosar și nu ați disjuns cauza”, a solicitat procurorul Claudiu Sandu.
"Decizia a fost conform legii și raportat exclusiv la probatoriul existent în acel dosar”, a răspuns procuroarea Chiriac.
„Nu aveți ce să vă reproșați?”, a continuat Sandu.
„Nu”, a răspuns Cristina Chiriac, citată de Hotnews.
