Bolojan: Prioritatea absolută e să aducem acasă, în siguranță, românii. Apoi, vom analiza modul în care a fost organizată repatrierea

Bolojan: Prioritatea absolută e să aducem acasă, în siguranță, românii. Apoi, vom analiza modul în care a fost organizată repatrierea
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Guvernul continuă operațiunile de repatriere a românilor aflați în zonele afectate de conflictul din Orientul Mijlociu, iar prioritatea absolută este aducerea lor în siguranță în țară, a declarat premierul Ilie Bolojan. .

Premierul a anunțat că, luni dimineață, 273 de cetățeni români au ajuns la București cu două zboruri din Muscat (Oman), operate în cadrul mecanismului rescEU, parte a Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.

Potrivit lui Bolojan, transportul românilor până la Muscat a fost organizat de autoritățile române din Emiratele Arabe Unite.

„Continuăm efortul de a repatria cetățenii români surprinși de izbucnirea războiului în zone periculoase. În această dimineață (luni - n.red.) au ajuns la București 273 de cetățeni români, cu două zboruri de la Muscat-Oman, operate în cadrul mecanismului rescEU, parte a Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene”, a scris premierul pe Facebook.

Acesta a precizat că transportul românilor de la Dubai la Muscat a fost organizat cu nouă autocare, puse la dispoziție de consulatul României din Emiratele Arabe Unite.

Zbor asistat și din Arabia Saudită

Tot luni, 191 de români au ajuns la București cu un zbor asistat din Arabia Saudită, după ce au fost evacuați din Doha.

În plus, potrivit premierului, autoritățile române pregătesc noi operațiuni de repatriere în zilele următoare.

„În a doua parte a săptămânii vom organiza cel puțin încă un zbor din Muscat, în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă, destinat cetățenilor români din categorii vulnerabile”, a precizat Ilie Bolojan.

Zboruri comerciale suplimentare din Dubai

Guvernul se bazează și pe curse comerciale pentru repatrierea românilor. Premierul a mulțumit autorităților din Emiratele Arabe Unite pentru deschiderea unor culoare de zbor pentru două curse zilnice Fly Dubai către România.

Cursele operate luni au adus la București 164 de cetățeni români, alături de cetățeni din alte state ale Uniunii Europene.

„Potrivit informațiilor din acest moment, există bilete disponibile pentru curse similare în următoarele zile”, a adăugat Bolojan.

Premierul a precizat că, de la terminalul secundar al aeroportului din Dubai, operează și alte companii aeriene care îi aduc în țară pe turiștii români transportați în Emiratele Arabe Unite prin agenții de turism.

Guvernul va analiza modul în care a fost organizată repatrierea

Șeful Guvernului a subliniat că, după finalizarea operațiunii de evacuare, autoritățile vor face o analiză completă a modului în care a fost gestionată criza.

„Prioritatea absolută este să aducem acasă, în siguranță, românii, prin zboruri asistate, comerciale sau prin intermediul Mecanismului European. După ce acest obiectiv esențial va fi îndeplinit, vom face o analiză aprofundată a felului în care a fost organizată și a decurs operațiunea de repatriere a cetățenilor români, astfel încât, dacă vor mai fi astfel de crize, statul român să se bazeze pe lecțiile acestei experiențe dificile”, a subliniat premierul.

Discuții în coaliție despre activitatea MAE

Repatrierea românilor din zonele afectate de conflictul cu Iranul a fost discutată luni și în ședința coaliției de guvernare.

Potrivit unor surse politice, liderul PSD Sorin Grindeanu a cerut ca ministrul de Externe, Oana Țoiu, să fie audiată în Parlament și i-a solicitat premierului trimiterea Corpului de Control la Ministerul Afacerilor Externe.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că explicațiile oferite de ministru în conferința de presă au fost neconvingătoare, în timp ce liderul USR, Dominic Fritz, a afirmat că Oana Țoiu nu evită să ofere explicații.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇