Preşedintele Donald Trump a ţinut, marţi seara, un discurs-record despre Starea Națiunii, în care şi-a lăudat realizările, a făcut unele afirmaţii false şi şi-a atacat repetat adversarii democraţi, dar nu a mai făcut afirmaţii care să şocheze, aşa cum s-a întâmplat anul trecut.
Discursul a abordat sumar subiectele de politică externă, Ucraina fiind doar menţionată în treacăt, în timp ce în privinţa Iranului a repetat că nu-i va permite să aibă arma nucleară.
„Prudenţa” neobişnuită a lui Donald Trump pare să semnaleze miza alegerilor din acest an, când republicanii vor încerca să păstreze controlul Congresului.
Discursul lui Donald Trump s-a încheiat după aproape două ore cu mesajul că SUA sunt cea mai măreaţă ţară din lume. Trump și-a depășit propriul record pentru cel mai lung discurs prezidențial adresat Congresului. Vechiul record fusese stabilit tot de el anul trecut.
Protest: „oamenii de culoare nu sunt maimuțe”
În timp ce Trump se îndrepta spre tribună, congresmenul Al Green, democrat din Texas, a încercat să-i arate un afiş, dar a fost blocat de liderul majorităţii republicane din Camera Reprezentanţilor, Steve Scalise.
- Donald Trump a postat un video în care Barack și Michelle Obama apar ca maimuțe. Reacții critice de la democrați și un republican
- Prima reacție a lui Obama după clipul distribuit de Trump în care era prezentat ca o maimuță
Pe afişul lui Green scria cu majuscule: „OAMENII DE CULOARE NU SUNT MAIMUŢE!”.
Trump a fost recent condamnat pe scară largă după ce pe contul său de social media a fost postat – şi apoi şters – un videoclip în care fostul preşedinte al SUA, Barack Obama, şi fosta primă-doamnă, Michelle Obama, erau prezentaţi ca maimuţe. Casa Albă a şters în cele din urmă videoclipul, iar Trump a declarat că acesta a fost postat de un membru al personalului său.
Green a fost escortat afară din sală, după ce a fluturat pancarta. E acelaşi congresmen care a strigat la Trump în timpul discursului său din faţa Congresului de anul trecut.
America trăieşte o „epocă de aur”
Donald Trump şi-a început discursul proclamând că acum, sub conducerea sa, America trăieşte o „epocă de aur”, într-un moment în care celebrează 250 de ani de existenţă.
„Mai mare, mai bună, mai puternică și mai bogată ca niciodată”, a spus Trump vorbind despre America.
Trump și-a continuat discursul cu discreditarea preşedinţiei lui Joe Biden, menţionând că a moştenit „o naţiune în criză”, dar a subliniat că administraţia sa „a realizat o transformare cum nimeni nu a mai văzut până acum”.
„Este într-adevăr o schimbare radicală pentru toate timpurile”, a adăugat el.
Venezuela, noul „prieten și partener”
Prima menţiune a lui Trump referitoare la politica externă este legată de Venezuela, pe care o numeşte „noul nostru prieten şi partener” şi se laudă că SUA au obţinut 80 de milioane de barili de petrol din această ţară. Acest lucru vine după înlăturarea de la putere a liderului destituit al Venezuelei, Nicolás Maduro.
Minciuni cu trilioane
„În 12 luni, am obţinut angajamente pentru peste 18 trilioane de dolari provenind din întreaga lume”, a declarat Trump referindu-se la investiţiile atrase.
Suma de 18 trilioane de dolari este fictivă, notează CNN. În seara discursului lui Trump, site-ul web al Casei Albe arăta că cifra „anunţurilor de investiţii majore” din timpul mandatului lui Trump este de „9,7 trilioane de dolari”, şi chiar şi aceasta este o exagerare majoră - o analiză detaliată realizată de CNN în octombrie a constatat că se numără trilioane de dolari în promisiuni de investiţii vagi, promisiuni care se refereau la „comerţ bilateral” sau „schimb economic” mai degrabă decât la investiţii în SUA şi declaraţii vagi care nici măcar nu se ridicau la nivelul promisiunilor.
NATO
Trump a declarat că a reconstruit armata şi a amintit de realizarea sa de a-i face pe aliaţii din NATO să-şi crească cheltuielile la 5% din PIB şi să plătească SUA pentru armele date Ucrainei. „Statele NATO sunt prietene”, menţionează el.
„E o diferenţă foarte mare între 2 la sută neplătiţi şi 5 la sută plătiţi. Nicio naţiune nu ar trebui să pună la îndoială hotărârea Americii. Avem cea mai puternică armată de pe pământ”, mai spune preşedintele.
Ucraina și Iran
Voi aduce pacea acolo unde pot, dar nu voi ezita să apăr America, spune Donald Trump.
El aminteşte doar în treacăt de războiul din Ucraina, care evident n-ar fi existat dacă era el preşedinte, şi trece rapid la subiectul Iran, amintind că în primul său mandat o ordonat uciderea generalului Soleimani.
„Sunt oameni teribili la conducere, au rachete, ameninţă Europa”, spune Trump despre regimul de la Teheran, menţionând şi reprimarea protestelor. „Suntem în negocieri, vor să facem o înţelegere, dar nu le vom permite niciodată să obţină arma nucleară. Eu prefer calea diplomatică. Dar un lucru e sigur: nu voi permite sponsorului nr. 1 din lume al terorismului să obţină arma nucleară”, a asigurat Trump.
El a trecut apoi la subiectul războaielor pe care le-a încheiat şi îi menţionează pe ginerele său, Jared Kushner, pe emisarul Steve Witkoff, dar şi pe secretarul de Stat Marco Rubio, cărora le mulţumeşte.
A zăbovit puţin asupra lui Marco Rubio, pe care îl proclamă cel mai bun secretar de Stat şi îi spune că „oamenii îl plac”. Rubio este un fost adversar al lui Donald Trump şi este considerat un posibil succesor al său la Casa Albă.
Printre conflictele pe care susţine că le-a încheiat, preşedintele a menţionat acordul de încetare a focului fragil din Gaza: „Am negociat ca fiecare ostatic, atât viu, cât şi mort, să fie returnat acasă. Vă vine să credeţi? Nimeni nu credea că este posibil.”
Charlie Kirk şi încă o minciună
Vorbind despre importanţa credinţei în rândul tinerilor, Trump îl evocă pe Charlie Kirk, activistul ucis anul trecut în timpul unui miting. Soţia sa a fost prezentă în sală, lucru remarcat de Trump. Aceasta, cu ochii în lacrimi, a fost aplaudată.
De asemenea, Trump a prezentat-o în audienţă pe mama Irinei Zaruţka – femeia ucraineană ucisă într-un tren în Charlotte, Carolina de Nord – şi a afirmat în mod fals că bărbatul care a înjunghiat-o pe Zaruţka era „un criminal împătimit eliberat să ucidă în America, ce a intrat prin graniţele deschise”. Decarlos Brown Jr, bărbatul arestat pentru uciderea Zaruţka, nu era însă un imigrant.
Buget pentru departamentul de securitate internă
Trump le-a cerut democraţilor să voteze finanţarea pentru Departamentul de Securitate Internă, făcând legătura cu pericolele reprezentate de imigranţii violenţi, dar şi cu… starea vremii. El a spus că nu sunt bani nici măcar pentru deszăpezire.
Trump i-a admonestat pe congresmenii democraţi care nu îl aplaudă în picioare: „Ar trebui să vă fie ruşine!”, le-a spus el, ceea ce îi încălzeşte şi mai mult pe susţinătorii săi, care aclamau în picioare: „SUA, SUA!”.
Președintele a revenit de mai multe ori asupra acestui aspect în timpul discursului său: „Oamenii ăştia sunt nebuni”, spune el.
De altfel, atacurile la adresa adversarilor democraţi au fost aproape omniprezente pe parcursul discursului său, un aspect ce reaminteşte de miza alegerilor din noiembrie, când nu este sigur că republicanii îşi vor putea păstra controlul asupra Congresului.
Al treilea mandat
„Ar trebui să am şi al treilea mandat”, a declarat Donald Trump, în timp ce vorbea despre cum a scăzut el preţul medicamentelor eliberate pe bază de reţetă.
„Deci, în primul meu mandat, al doilea mandat, ar trebui să fie al treilea mandat, dar se întâmplă lucruri ciudate”, a spus Trump.
Trump a susținut, în ciuda dovezilor contrare, că ar fi trebuit să câştige alegerile prezidenţiale din 2020, care l-au adus pe democratul Joe Biden la putere. Preşedintele SUA a declarat în octombrie că nu va candida pentru un al treilea mandat, după ce luni de zile a sugerat această idee, în ciuda limitelor constituţionale.
Flirtul său cu această idee i-a alarmat pe oponenţi şi pe experţii constituţionali, care spun că un al treilea mandat ar pune la încercare al 22-lea amendament al Constituţiei. Amendamentul prevede că nicio persoană nu poate fi aleasă preşedinte de mai mult de două ori.
Critici la adresa Curții Supreme
Trump a calificat hotărârea Curţii Supreme privind tarifele drept „foarte nefericită”. După pronunţarea hotărârii, vineri, Trump criticase deja Curtea şi pe cei şase judecători care au votat împotriva lui.
În decizia sa, Curtea a constatat că Trump şi-a depăşit atribuţiile, ocolind Congresul şi impunând tarifele în temeiul unei legi americane destinate recurgerii la o astfel de măsură în situaţii de urgenţă naţională.
Democraţii au aplaudat, în schimb, când Trump a menţionat hotărârea „nefericită”.
- Curtea Supremă a SUA a anulat tarifele vamale impuse de Trump anul trecut. UPDATE Președintele american acuză interese străine și anunță tarife vamale globale de 10% (Video)
- SUA aplică tarife vamale de 10% începând de azi. Nu 15%, cum amenințase Trump. Incertitudinea domină în continuare
Trump afirmă că administraţia sa caută acum alternative legale pentru a-şi continua acţiunile în domeniul tarifelor. „Am folosit aceste tarife pentru a obţine sute de miliarde de dolari şi a încheia acorduri avantajoase pentru ţara noastră, atât din punct de vedere economic, cât şi al securităţii naţionale, totul funcţiona bine”, a declarat Trump. „Ne jefuiau atât de rău. Ştiţi cu toţii asta. Toată lumea ştie asta, chiar şi democraţii ştiu”, a spus el.
Trump a afirmat în mod eronat că aceste taxe nu vor necesita supravegherea Congresului, însă aceste tarife pot dura doar 150 de zile înainte ca Congresul să fie obligat să aprobe prelungirea lor.
