Un scandal s-a iscat pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, la îmbarcarea într-un avion cu destinația Londra, după ce un cuplu însoțit de un copil mic nu a mai fost lăsat să urce în aeronavă, din cauza comportamentului agresiv verbal al celor doi adulți față de personalul companiei aeriene.
Incidentul a devenit public după ce imagini filmate la fața locului au fost postate online și s-au viralizat. În înregistrări se vede cum o femeie stă așezată pe jos, la intrarea în avion, refuzând să părăsească rampa de îmbarcare, în timp ce polițiștii de frontieră încearcă să o convingă să plece pentru ca aeronava să poată decola.
„Nu plec cu alt avion. Eu am plătit bani, nu am vorbit urât cu nimeni”, spune femeia în imagini.
Potrivit martorilor și imaginilor apărute online, după mai multe încercări eșuate de a o determina să se retragă, femeia a fost ridicată și îndepărtată de polițiștii de frontieră. În acel moment, copilul a început să țipe, iar cei doi adulți au acuzat forțele de ordine de agresiune, scrie News.ro.
Bărbatul care o însoțea a continuat să filmeze intervenția și a refuzat să își calmeze partenera, deși polițiștii i-au cerut acest lucru. Ulterior, și el a fost scos de pe rampa de îmbarcare, în timp ce femeia a continuat să folosească un limbaj obscen și amenințător.
Explicația oficială a Poliției de Frontieră
Într-un punct de vedere transmis News.ro, Poliția de Frontieră Română a precizat că decizia de refuz la îmbarcare a aparținut comandantului aeronavei, ca urmare a comportamentului agresiv verbal al celor doi adulți față de personalul companiei aeriene.
„La sosirea polițiștilor de frontieră, persoanele adulte au continuat manifestările agresive și au încercat să împiedice operațiunile de închidere a aeronavei, blocând accesul și tulburând ordinea publică”, a transmis instituția.
Potrivit aceleiași surse, bărbatul a manifestat un comportament violent și nu s-a conformat solicitărilor legale, motiv pentru care a fost extras din aeronavă.
Reprezentanții Poliției de Frontieră spun că fetița a rămas permanent în prezența mamei sale pe durata intervenției.
În acest caz, au fost aplicate sancțiuni contravenționale, conform Codului Aerian, iar autoritățile au făcut un apel la responsabilitate: „Recomandăm pasagerilor să adopte un comportament respectuos în aeroport și pe durata zborului, astfel încât siguranța și confortul tuturor să nu fie afectate”.
