Ziua 1458 - 12 ani de la ocuparea Crimeei. Ucrainenii au lovit posturi de comandă. Rușii au pus degeaba plase antidrone

<span style="color:#990000;">Ziua 1458</span> - 12 ani de la ocuparea Crimeei. Ucrainenii au lovit posturi de comandă. Rușii au pus degeaba plase antidrone
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În ziua 1458 de război, când se împlinesc 12 ani de la începutul ocupației Crimeii de către Rusia și al agresiunii împotriva Ucrainei, consemnăm atacuri aeriene de ambele părți.

Forțele ruse au lovit cu rachete un cartier al orașului estic Harkov. Atacul a provocat multiple distrugeri, iar la primele ore ale dimineții încă nu existau informații despre eventuale victime.

O rachetă balistică și 21 de drone lansate de Rusia au lovit, noaptea trecută, în 14 locuri de pe teritoriul ucrainean. Apărarea aeriană a reușit să anihileze peste 100 de drone.

La rândul lor, forțele ucrainene au lovit mai multe posturi de comandă militară și centre logistice rusești în teritoriile ocupate de Rusia din regiunile Zaporojie și Herson, precum și în Crimeea.

De asemenea, Kievul a lansat un atac aerian nocturn în Crimeea, unde autoritățile au anunțat că au doborât 16 drone. Un bărbat a fost ucis de resturile unei drone.

Imaginile din satelit arată că Rusia a instalat plase antidrone pentru a-și proteja rezervoarele de combustibil. Însă această măsură s-a dovedit inutilă miercuri noaptea, când drone ucrainene au incendiat un rezervor al rafinăriei din Velikiie Luki, din regiunea Pskov.

Pe front situația trupelor ruse e complicată de corupție, în multe cazuri documentate militarii fiind obligați să le dea salariile ofițerilor corupți și să contribuie la refacerea proviziilor care dispar din unități.

De partea cealaltă, forțele ucrainene sunt gata să lupte în continuare, oricât va fi nevoie. Comandantul Gărzii Naționale a Ucrainei a declarat că țara sa este capabilă să continue războiul câțiva ani.

Iar Donald Trump a aprobat prelungirea cu un an a sancțiunilor introduse inițial în urma anexării Crimeii de către Rusia în 2014.

Atacurile Rusiei și Ucrainei

  • Ucrainenii au lovit posturi de comandă - Ucraina a atacat mai multe posturi de comandă militară și centre logistice rusești în teritoriile ocupate de Rusia, a anunțat vineri Statul Major General. Potrivit sursei citate de Kyiv Independent, un post rus de comandă pentru drone, un depozit logistic și o bază de reparații au fost lovite în regiunea Zaporojie. Forțele ucrainene au atacat, de asemenea, un post de comandă și observare și concentrări de trupe rusești în regiunea Herson. Două depozite logistice au fost atacate în Crimeea, ocupată de Rusia, și în partea ocupată de Rusia a regiunii Lugansk. Amploarea pagubelor și numărul victimelor rusești sunt în curs de clarificare, a menționat Statul Major General.
  • Rachete în Harkov - Forțele ruse au lovit dimineață cu rachete un cartier din orașul Harkov. Mai multe mașini au luat foc, iar ferestrele unor blocuri au fost sparte, a anunțat primarul Ihor Terehov. Nu există informații despre eventuale victime, relatează Ukrainska Pravda.
  • Aproape 130 de drone - Rusia a lansat o rachetă balistică și 128 de drone. Antiaeriana a neutralizat 107 drone în nordul, sudul și estul țării, au anunțat Forțele Aeriene ale Ucrainei. Racheta și 21 de drone au căzut în 14 locuri de pe teritoriul ucrainean, au anunțat Forțele Aeriene ale Ucrainei.
  • Un mort la Sevastopol - Un bărbat a murit în urma unui atac aerian ucrainean la Sevastopol în cursul nopții de joi spre vineri, au anunțat autoritățile ruse, precizând că au doborât 16 drone, transmite AFP. "Din cauza atacului forțelor armate ucrainene asupra Sevastopolului, un bărbat a fost ucis (…). Acesta a fost rănit la cap și în piept de fragmente provenite din resturile dronei doborâte", a explicat Mihail Razvojaiev, guvernatorul Sevastopolului, un important port din Peninsula Crimeea anexată în 2014. Potrivit Ukrainska Pravda, bazele aeriene Belbek și Saky, folosite de forțele rusești, ar fi putut fi vizate de atac.
  • Rușii au luat plasă - Imaginile din satelit surprinse în decembrie de firma americană de informații spațiale Vantor arată că Rusia a instalat plase antidrone pentru a-și proteja rezervoarele de combustibil. Această măsură a fost luată și la depozitul de petrol al rafinăriei din Velikiie Luki, oraș din regiunea Pskov, în vestul Rusiei, dar s-a dovedit inutilă. Dronele ucrainene care au lovit miercuri noaptea au spart plasa instalată și au incendiat un rezervor, a declarat joi un oficial de securitate pentru Business Insider. Plasele nu au reușit să oprească loviturile, a adăugat sursa. Astfel de plase au fost observate la alte instalații petroliere din Rusia în ultimele luni. Această strategie evidențiază modul în care Rusia apelează la improvizații rudimentare pentru a proteja infrastructura energetică de atacurile ucrainene.
  • Cine nu dă mită ajunge pe front - Militarii ruși sunt obligați să le dea salariile ofițerilor corupți și să contribuie la refacerea proviziilor care dispar din unități. Comandanții ruși cer până la 35.000 de euro pentru a nu-i trimite pe linia frontului, scrie The Telegraph. Comandanții "resetează" soldații (termen care înseamnă că îi trimit la moarte) dacă aceștia refuză să plătească sumele cerute, între 11.400 și aproape 35.000 de euro, a spus un militar. "Mai mult de jumătate din unitatea noastră a fost resetată de comandanți. Toată lumea trebuie să plătească. Dacă cineva nu plătește, e considerat inutil, trimis pe front și resetat. Am văzut personal mai mulți oameni uciși", a spus el. Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), au existat cazuri în care comandanții ruși nu au trimis în mod deliberat răniți la spital dacă nu plăteau sau au refuzat să elibereze documentele necesare pentru beneficiile de stat acordate veteranilor. De asemenea, există numeroase cazuri în care comandanții fură echipamente, inclusiv drone, electronice și alte arme, și îi obligă pe soldați să le cumpere din banii lor.

Alte informații relevante

  • 12 ani de la invazia Rusiei - Astăzi se împlinesc 12 ani de la începutul ocupației ruse în Crimeea și al agresiunii împotriva Ucrainei. Pe 20 februarie 2014, trupele ruse au trecut granița pentru prima dată prin strâmtoarea Kerci, începând o agresiune la scară largă. Soldați ruși neînsemnați, cunoscuți de atunci drept "omuleții verzi", au ocupat sediile autorităților, aeroporturile și unitățile militare din Crimeea. Pe 1 martie, Putin a primit aprobarea Consiliului Federației Ruse pentru a desfășura trupe, iar Serghei Aksionov a devenit șeful administrației controlate de Kremlin. Referendumul din 16 martie nu este recunoscut de Ucraina, UE, SUA sau ONU. Anexarea Crimeii a fost finalizată oficial la 18 martie 2014, când Putin a semnat tratatul de „acceptare” a peninsulei în Rusia.
  • Ucraina poate să lupte ani la rând - Oleksandr Pivnenko, comandantul Gărzii Naționale a Ucrainei, a declarat că țara sa este capabilă să continue războiul câțiva ani și a respins afirmația lui Donald Trump, conform căreia Ucraina ar pierde fără un armistițiu rapid. "Suntem capabili să luptăm încă câțiva ani, 100%. Dar războaiele ar trebui să se încheie în cele din urmă. În general, pe această planetă, uciderea oamenilor pentru teritoriu și resurse este ceva ce ne este greu să înțelegem. Trebuie să se oprească", a spus el, într-un interviu pentru BBC-Ucraina. "Victoria Ucrainei din punct de vedere militar înseamnă, desigur, recuperarea teritoriilor sale. Înțeleg că acesta poate să nu fie un obiectiv actual astăzi, dar rămâne crucial pentru viitor. Ar putea dura câteva decenii, nu contează", a subliniat el. Întrebat dacă Ucraina ar putea accepta concesii teritoriale, Pivnenko a răspuns că Kievul nu ia în considerare o astfel de opțiune în acest moment. "Un armistițiu de-a lungul liniei de contact este ceva ce putem înțelege. Dar nimeni nu va ceda teritoriu", a spus el.
  • Merz spune când se va termina războiul - Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, consideră că există puține șanse pentru un acord rapid care să pună capăt războiului din Ucraina, apreciind că acest conflict care ţine deja de 4 ani se va încheia doar atunci când una dintre părți va fi epuizată militar sau economic. Detalii AICI.
  • Trump a prelungit unele sancțiuni aplicate Rusiei - Președintele SUA, Donald Trump, a aprobat joi prelungirea cu un an a sancțiunilor aplicate Moscovei, introduse inițial în urma anexării Crimeii în 2014, relatează Kiev Independent. Decretul continuă măsurile introduse inițial în 2014 și extinse ulterior în 2018 și 2022, inclusiv înghețarea activelor și restricțiile care vizează persoane legate de ocupația Crimeii de către Rusia. Documentul afirmă că acțiunile Rusiei "continuă să reprezinte o amenințare neobișnuită și extraordinară la adresa securității naționale și a politicii externe a Statelor Unite", justificând prelungirea stării de urgență națională declarate inițial. Ordinul lui Trump menține cadrul național de urgență stabilit prin Ordinul Executiv 13660, menționând că măsurile "trebuie să rămână în vigoare după 6 martie 2026". Aceste sancțiuni au fost actualizate de mai multe ori în ultimii ani, inclusiv în timpul administrației Biden, pe măsură ce Washingtonul a răspuns la războiul Rusiei în Ucraina.
  • Exporturi militare de miliarde ale Ucrainei - Kievul ar putea exporta în acest an produse și servicii militare în valoare de câteva miliarde de dolari, după ce a autorizat primele sale vânzări în străinătate de la debutul războiului și are în vedere introducerea unei taxe pe aceste exporturi, a declarat un înalt oficial ucrainean în domeniul apărării pentru Reuters. La începutul acestei luni, comisia de stat care este responsabilă de emiterea autorizațiilor necesare a aprobat majoritatea celor 40 de cereri venite de la producătorii din sectorul apărării pentru exporturi de materiale și servicii militare, a declarat Davîd Aloian, secretar adjunct la Consiliul Național de Securitate și Apărare al Ucrainei. Întrebat despre potențialul de export pentru acest an, Aloian a menționat: "Ținând cont de produsele gata fabricate, piesele de schimb, componentele și serviciile care pot fi furnizate, acesta se ridică la câteva miliarde de dolari". Per total, potențialul este "semnificativ mai mare" decât exporturile de dinainte de război, a spus Aloian. Prioritate va fi acordată exporturilor către țările care sunt cei mai puternici susținători ai Kievului.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇