Există dezacorduri în cadrul delegației ucrainene care participă la negocierile de pace cu privire la cât de repede ar trebui ajuns la un acord cu Rusia.
O parte a echipei de negociere, condusă de șeful biroului președintelui ucrainean, Kirilo Budanov, consideră că „interesele Ucrainei sunt cel mai bine servite de încheierea rapidă a unui acord condus de americani”. Această parte a delegației se teme că timpul optim pentru a lua măsurile necesare se va scurge în curând, relatează The Economist.
O altă parte a delegației ucrainene, încă este, probabil, „sub influența fostului șef al cabinetului prezidențial, Andriî Iermak, care a demisionat pe fondul unui scandal de corupție”. Această aripă „este mult mai puțin decisivă”, notează publicația citată.
Aceasta adaugă că președintele ucrainean Volodimir Zelenski pare să echilibreze aceste două părți, dar are și propriile idei.
O nouă rundă de negocieri între Rusia, Ucraina și Statele Unite privind încheierea războiului ruso-ucrainean a înbceput astăzi la Geneva. Delegația rusă este condusă de Vladimir Medinski, consilier al președintelui rus, iar cea ucraineană este condusă de secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, Rustem Umerov.
Discuțiile pornesc de la un plan american, iar tema concesiilor teritoriale în schimbul unor garanții de securitate revine în centrul dezbaterii, însă tocmai cererea Moscovei ca Ucraina să se retragă din zonele controlate în Donețk blochează orice avans.
În centrul negocierilor rămâne ideea unui posibil schimb: concesii teritoriale din partea Kievului, în schimbul unor garanții occidentale de securitate. Așteptările sunt descrise ca fiind scăzute, pe fondul pozițiilor încă îndepărtate și al escaladării atacurilor de pe teren.
Potrivit TASS, negocierile vor acoperi cel puțin cinci domenii: probleme teritoriale, militare, politice, economice, precum și „o gamă largă de aspecte de securitate”.
Presa italiană scrie că la Geneva sunt prezenți și consilieri pe probleme de securitate națională din Franța, Germania, Italia și Marea Britanie, iar aceștia vor avea întâlniri cu delegațiile Ucrainei și Statelor Unite.
T.D.
