Cine este Tom Homan, „țarul” frontierelor trimis de Trump în Minnesota să stingă criza ICE. Agenții federali au început retragerea

Cine este Tom Homan, „țarul” frontierelor trimis de Trump în Minnesota să stingă criza ICE. Agenții federali au început retragerea
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

După două împușcări mortale care au implicat agenți federali în Minnesota, administrația de la Washington încearcă să calmeze o situație explozivă. Președintele Donald Trump a decis să-l trimită la Minneapolis pe consilierul său pentru imigrație, Tom Homan, supranumit în presa americană „țarul frontierelor”. Misiunea lui: să preia coordonarea operațiunilor ICE într-un stat zguduit de proteste, acuzații de abuz și tensiuni politice între Casa Albă și autoritățile locale democrate.

Decizia vine după uciderea asistentului medical Alex Pretti, în vârstă de 37 de ani, și după moartea anterioară a lui Renee Good, ambiie în intervenții ale agenților de imigrație. Cazurile au alimentat critici bipartizane și au pus sub semnul întrebării modul în care administrația Trump își aplică agenda anti-imigrație în al doilea mandat.

Cine este „țarul frontierelor”

Tom Homan, 64 de ani, are o carieră de peste trei decenii în aplicarea legii. A început ca ofițer de poliție în New York, a devenit agent al Patrulei de Frontieră în California în 1984 și a urcat treptat în ierarhie până la conducerea operațiunilor de deportare. A lucrat sub șase președinți și a condus eforturi de expulzare inclusiv în timpul administrației Obama.

În primul mandat al lui Trump, Homan a fost director interimar al Immigration and Customs Enforcement (ICE) și unul dintre cei mai vocali apărători ai politicilor dure de imigrație. A susținut arestarea persoanelor fără documente chiar și atunci când acestea se prezentau pentru îngrijirea copiilor și s-a opus ferm „orașelor sanctuar”, care limitează cooperarea cu autoritățile federale.

De ce Minnesota și de ce acum

Trimiterea lui Homan la Minneapolis are loc după un weekend de tensiuni maxime. În cazul Alex Pretti, autoritățile federale au susținut inițial că agentul a acționat în legitimă apărare și l-au descris pe bărbat, fără a prezenta dovezi, drept o amenințare de tip „terorism intern”. Înregistrări video verificate ulterior arată însă că Pretti ținea un telefon în mână, nu o armă, în timp ce încerca să-i ajute pe alți protestatari.

Un episod similar a avut loc pe 7 ianuarie, când Renee Good a fost împușcată mortal. Deși oficialii au afirmat că ar fi încercat să lovească agentul cu mașina, imaginile filmate de martori sugerează că aceasta încerca să se îndepărteze.

Schimbare de ton la Casa Albă

Pe fondul criticilor publice, Trump a adoptat un ton neobișnuit de reținut. Pentru The Wall Street Journal, a spus că administrația „analizează situația” și că „la un moment dat” agenții federali vor pleca. Ulterior, președintele a anunțat o convorbire „foarte bună” cu guvernatorul democrat al statului Minnesota, Tim Walz, afirmând că sunt „pe aceeași lungime de undă”.

Trump a facilitat și un contact direct între Walz și Tom Homan, sugerând o recalibrare a operațiunilor federale și o posibilă reducere a prezenței ICE în stat.

Dispute interne și retragerea agenților

Trimiterea lui Homan este interpretată și ca un semnal al unei dispute interne în administrație. Până acum, operațiunile din Minnesota au fost asociate cu stilul dur al lui Gregory Bovino, comandant al Patrulei de Frontieră. Potrivit CNN, Bovino și o parte dintre agenții săi urmează să părăsească Minneapolis și să se întoarcă în sectoarele lor.

Casa Albă a confirmat că Homan va gestiona operațiunile ICE în oraș, iar plecarea lui Bovino a fost descrisă drept o „decizie reciprocă”.

Potrivit The Guardian, primarul Minneapolisului, Jacob Frey, a anunțat că unii agenți federali vor începe retragerea de marți, după o discuție directă cu Trump.

Agendă sub presiune

Combaterea imigrației ilegale rămâne o promisiune-cheie a lui Trump, dar modul de implementare provoacă tot mai multă opoziție. Tonul dur al unor figuri influente din administrație, precum Stephen Miller, a contrastat puternic cu mesajele mai temperate venite dinspre Casa Albă după incidentele din Minneapolis.

Sondajele arată o respingere crescândă a tacticilor agresive, iar cazul Minnesota riscă să devină un test major pentru administrația Trump: cât de departe poate merge în aplicarea politicii anti-imigrație fără a pierde sprijinul public și fără a escalada conflictele interne?


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇