Tot ce atinge Trump devine haos

Al doilea mandat al președintelui american arată exact ca primul. Chiar un pic mai rău. O lipsă totală de strategie, decizii luate în urma unor impulsuri emoționale, de moment, aceeași grijă de a nu-l supăra pe Putin, pigmentat cu acțiuni violente împotriva celor care-l contestă, dar și a aliaților tradiționali ai SUA.
Tot ce atinge Trump devine haos
Renee Good și Alex Pretti, doi cetățeni americani, uciși de poliția imigrației (ICE) în decurs de trei săptămâni
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

La mai puțin de trei săptămâni după ce polițiștii emigrației (ICE) au ucis-o pe Renee Good, cetățean american, în plină stradă, ziua în amiaza mare, a fost împușcat mortal și Alex Pretti, de asemenea cetățean american, de mai mulți agenți federali ai aceluiași serviciu.

Tragicele evenimente s-au petrecut în statul Minnesota, în urma unei decizii controversate a președintelui american de a trimite, acolo, mii de agenți federali, ceea ce a provocat tensiuni și manifestații de protest.

La sfârșitul primului an din cel de-al doilea mandat, Donald Trump a desăvârșit haosul din primul.

Și atunci, între 2016 și 2020, a criticat și slăbit NATO, i-a făcut concesii lui Vladimir Putin, a dat economia americană peste cap, a întârziat măsurile anti-pandemie, lipsă de decizie care a dus la răspândirea rapidă a virusului, s-a luptat cu morile de vânt, la propriu, i-a îndemnat pe americani să bea detergent ca să se protejeze de Covid, a pierdut alegerile, dar a acuzat că au fost furate, n-a vrut să plece de la Casa Albă, instigându-și susținătorii să atace Capitoliul, sediul parlamentului american.

Da, mulți au uitat, dar cele două mandate seamănă într-o mare măsură, oglindind personalitatea unui lider fără empatie, tranzacțional și egocentric.

Un campion al libertății cuvântului ajuns cenzor

America e o democrație, iar Trump a câștigat alegerile, iar acest lucru trebuie respectat, dar asta nu înseamnă că adevărul poate fi ascuns. 

Fascinant e faptul că în lunga sa campanie electorală, actualul președinte s-a promovat ca un campion al libertății cuvântului, iar, acum, atât el cât și guvernul său, au ca unul dintre principalele obiective să impună cenzura sau auto-cenzura prin amenințarea cu procese de sute de milioane de dolari a mai multor site-uri, ziare sau posturi TV care nu se supun

Trump
PREȘEDINTELE DEZASTRU. Donald Trump a adus haosul în America și în cel de-al doilea mandat. I-a luat doar un an - Foto: Casa Albă/ SUA

În urmă cu câteva zile, a anunțat că dă în judecată cotidianul New York Times pentru că a publicat un sondaj de opinie nefavorabil președintelui.

Faptul că Donald Trump a ajuns președintele SUA reprezintă cel mai mare eșec al democrației americane de la începutul acestui secol. A fost efectul unei lipse de adecvare a mișcărilor politice tradiționale la apariția rețelelor sociale, folosite de Donald Trump, cu sprijinul Kremlinului, pentru a ajunge la Casa Albă.

Barack Obama l-a privit de sus pe Donald Trump, considerând că un miliardar excentric, cu gura mare, vedetă într-un show TV, n-are nicio șansă în întortocheata politică americană. Dar s-a înșelat. A realizat pericolul când era prea târziu, iar hackerii ruși spărseseră deja serverele Partidului Democrat, oferindu-i lui Trump suficientă muniție electorală.

Al doilea mandat îl câștigă tot în urma unor slăbiciuni cronice manifestate în tabăra lui Biden, care vrea să candideze pentru un al doilea mandat, deși americanii îl consideră, pe bună dreptate, prea bătrân și bolnav pentru a conduce America.

De la populism la crimă

Haosul de azi din SUA, dar și răcirea relațiilor cu Europa și, în general, cu lumea occidentală, reprezintă o înfrângere a unui sistem politic ce se considera infailibil pentru că se baza pe transparență, reguli, legi, libertatea cuvântului, dar mai ales pe bun simț.

Destul... E inacceptabil ca agenți federali să împuște cetățeni americani pentru că-și manifestă dreptul dat de Bunul Dumnezeu și de Constituție de a protesta împotriva propriului guvern.

Phil Scott, membru al Partidului Republican, guvernator al statului Vermont

Rețelele sociale, pe lângă multe lucruri bune, au deschis și o paletă infinit de largă de manipulare a persoanelor mai puțin educate și cu un redus simț critic.

De aici și până a se ajunge la împușcarea oamenilor în plină stradă, cu sânge rece, de către angajați federali, reprezentanții puterii politice, nu a mai fost decât un pas.

Deși suntem cu toții șocați de ceea ce se întâmplă în SUA, dacă privim cu realism la evoluțiile din ultimul deceniu e greu să nu realizăm faptul că era imposibil să nu se ajungă în acest punct.

Totuși, democrația din SUA va rezista. Vor fi alegeri în noiembrie, vor fi schimbări atât în ce privește Camera Reprezentanților, cât și în Senat, iar Trump va avea mai puțină putere, dar răul făcut de el va persista multă vreme, încrederea în America fiind zdruncinată la nivel global.

Apel la memorie

E șocant să vezi ofițeri de poliție care împușcă în mod repetat oameni pe stradă pentru simplul motiv că protestează, fiind greu de imaginat că astfel de situații vor rămâne fără consecințe.

Dar mai șocant decât acel împușcături au fost declarațiile iresponsabile ale lui Trump, JD Vance, Kristi Noem, șefa Departamentului Securității Interne, Kash Patel, șeful FBI, și alții care au sărit inițial în apărarea celor care au tras. N-au făcut apel la calm, n-au cerut investigații independente, n-au lăsat procurorii să preia cazul după primul incident, iar la scurt timp a avut loc un altul.

Suntem furioși deși avem inima frântă. Alex a fost un suflet blând, plin de grijă pentru familia sa, pentru prietenii săi, dar și pentru veteranii de război americani de care avea grijă ca asistent medical, angajat al spitalului militar din Minneapolis... Vă rugăm spuneți adevărul despre fiul nostru. A fost un om bun. Vă mulțumim!

Declarația oficială dată publicității de părinții lui Alex Pretti, ucis în urma a numeroase focuri de armă de agenți ICE, în Minneapolis

Acum, Trump face pași înapoi, dându-și seama că s-a mers prea departe. A început să de mesaje prin care încearcă să reducă intensitatea crizei, dar răul a fost făcut. Bulgărele de zăpadă a început să se rostogolească.

Deși pare greu de acceptat, nu trebuie să mire pe nimeni haosul produs de Trump în America și-n lume. Ar fi foarte bine dacă din această lecție dureroasă, oamenii ar învăța să nu mai uite ce s-a întâmplat în urmă cu doar câțiva ani, să nu mai cadă în capcana populiștilor de toate culorile politice și să înțeleagă că personalitatea și caracterul liderilor politici transformă lumea din jur în rău mai repede, mai dur și mai profund decât o pot face regulile de conduită, tradiția și legile unei societăți democratice.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇