Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, declară că este necesară creșterea prețului pentru călătoriile cu STB.
De asemenea, urmează să fie închise o serie de instituții publice care „nu mai au niciun fel de rațiune de a exista”, dar care cheltuie bani pe chirii și mașini, a spus edilul, pentru Euronews România.
- Ciucu, despre bugetul Primăriei București: Am avut un mic șoc. Nu îmi imaginam că problemele sunt așa grave
- Ciucu: Dacă nu o să mă înțeleg cu STB și cu ce se întâmplă acolo, alternativa este insolvența
"Vor fi și măsuri nepopulare. Vor fi, pentru că efectiv a ajuns cuțitul la os. Este foarte probabil - anunț în premieră - și este și necesar să creștem prețul călătoriei pentru STB.
Sunt pus în situația de a face multe reforme structurale, unele grele: comasări, restructurări, încheieri de companii, de administrații, de instituții publice.
Deja pot să anunț în premieră că pe ordinea de zi de săptămâna viitoare a Consiliului Local o mică parte, o primă serie de instituții publice vor fi închise. Este vorba de câteva instituții care nu mai au niciun fel de rațiune de a exista, dar care cheltuie bani pe chirii, pe mașini", a precizat Ciprian Ciucu.
- Cât de rău arată, de fapt, zonele din centrul Bucureștiului pe care Ciucu promite că le regenerează. Și de ce viitorul nu e despre panseluțe și dale
- Ciucu vrea pace cu sectoarele și bugete comune. Doar patru parcuri mari ar urma să rămână la Primăria Capitalei
- Ciucu: Poate propun ca jumătate din impozitele din sectoare să ajungă la PMB
El a menționat că în luna ianuarie Primăria Capitalei a primit 317 milioane de lei, din care a rămas cu 5 milioane.
"Am primit 317 milioane. După ce am făcut toate plățile și am plătit parțial subvenția - pentru că nu am putut să o plătim nici măcar pe toată - în ceea ce privește STB și Termoenergetica, în momentul de față mai avem undeva în jur de 5 milioane de lei în bugetul Primăriei Capitalei. Sunt mulți români - unii bogați, poate și politicieni - care au mai mulți bani în conturi decât are Primăria Capitalei. E absolut jenant", a spus Ciucu.
