Pe parcursul discursului său de miercuri la Forumul Economic Mondial, președintele Donald Trump a făcut remarci disprețuitoare la adresa Elveției, țara gazdă a conferinței.
Anul trecut, Trump a adoptat un tarif de 39% pentru mărfurile provenite din Elveția, printre cele mai mari tarife percepute. Iar acum a încercat să justifice decizia.
”Elveţia câştiga enorm de mult pe seama Statelor Unite. Mi-am dat seama că sunt buni doar datorită nouă. Exista un deficit comercial de 41 de miliarde de dolari, aşa că a trebuit să impun taxe vamale de 30%”, a explicat Trump, potrivit CNN.
Liderul de la Casa Albă a mai declarat că prim-ministrul Elveției l-a „enervat” când l-a sunat ca să vorbească despre taxe.
„Prim-ministrul ţării, cred că era o femeie, m-a sunat pentru a refuza aceste taxe vamale, spunând că ţara ei este mică. Şi, să fiu sincer, m-a enervat şi i-am spus: mulţumesc, doamnă, la revedere. Şi am trecut la 39%”, a povestit Donald Trump.
El a spus că ar fi adoptat tarife și mai mari, dar „Elveția ar fi fost probabil distrusă financiar”. În cele din urmă, după luni de negocieri, Trump a redus tarifele la 15%, aceeași rată percepută pentru produsele din Uniunea Europeană.
„Mulţi profită de ţara noastră. Fără noi, Elveţia nu mai este Elveţia şi acelaşi lucru s-ar întâmpla cu toate ţările reprezentate aici”, a declarat
Insultele lui Trump au provocat indignare în sală, unde unii participanți au clătinat din cap în semn de dezacord. Dar mulțimea a rămas în mare parte tăcută pe toată durata remarcilor sale pline de nemulțumiri.
Ulterior, în timpul unei întâlniri bilaterale cu președintele confederației elvețiene, Trump a lăudat țara și a numit-o un loc minunat.
