La solicitarea primarului Ciprian Ciucu (PNL), Consiliul General a dat undă verde PMB să împrumute încă 150 de milioane lei pentru a mai acoperi o parte din datoriile pentru termoficare. Un alt împrumut de 100 de milioane lei, tot pentru plăți pentru termoficare, a fost aprobat în luna noiembrie 2025.
Potrivit raportului de specialitate al proiectului de hotărâre pus de Ciprian Ciucu pe ordinea de zi a unei ședințe extraordinare a Consiliului General de luni, în acest moment, PMB are de plată către Termoenergetica SA datorii cu scadență depășită de peste 510 milioane de lei.
Suma este împărțită astfel:
| Luna | Suma datorată de PMB companiei Termoenergetica SA (lei) |
|---|---|
| Aprilie 2025 | 97.114.339,81 lei |
| Mai 2025 | 30.566.041,25 lei |
| Iunie 2025 | 21.674.608,26 lei |
| Iulie 2025 | 18.949.355,35 lei |
| August 2025 | 14.699.840,09 lei |
| Septembrie 2025 | 21.954.318,77 lei |
| Octombrie 2025 | 119.671.721,91 lei |
| Noiembrie 2025 | 186.349.426,21 lei |
| Total | 510.979.651,65 lei |
Tot raportul de specialitate al hotărârii arată că PMB a încasat, în 2025, 5.879.238.000 de lei, cu 9,25% mai puțin decât în 2024, când încasase 6.478.670.000 de lei.
În acest context, PMB a plătit, în 2025, cu 15,65% mai puțin către Termoenergetica SA sub formă de subvenție.
Cu 34 de voturi pentru, 9 abțineri și 3 împotrivă, proiectul a fost adoptat.
Consilierul general Dragoș Radu (USR) a întrebat de alte datorii are PMB. Și dacă nu cumva va fi nevoie să se împrumute și ca să achite datorii către STB.
Directorul de Programe și Execuție Bugetară din PMB, Gabriela Cristea, a menționat că, la acest moment, PMB are:
- datorii din împrumuturi de 4,3 miliarde lei (pe termen lung)
- datorii curente de 1,6 miliarde de lei. Printre creditori e şi STB, care are de primit 581 de milioane de lei (deci mai mult decât are de încasat Termoenergetica pe anul precedent - n.red.).
Mai jos, întreaga ședință a Consiliului General:
A trecut scadența și PMB s-a ales cu găuri uriașe în buget
În paralel cu acumularea acestor datorii, agenda publică a PMB s-a concentrat pe alte priorități, în 2025.
S-au alocat sume importante pentru cel mai mare târg de Crăciun din ultimii ani, cu iluminat festiv aproape la fel de scump ca în mandatul Gabrielei Firea.
- Vin Sărbătorile, trece austeritatea! De ce cheltuiește PMB de 2 ori mai mult pe târgul de Crăciun față de anul trecut
- Primăria Capitalei revine la opulența de Crăciun. Închiriază decorațiuni de aproape 8 milioane lei, triplu față de 2024
- "Atât s-a putut". Primăria Capitalei bagă milioane în târguri și drone, dar ia împrumut ca să plătească termoficarea
S-au negociat și votat majorări de capital pentru companii municipale, cu proiecte fanteziste (cum ar fi utilizarea de drone scumpe pentru a face dezinsecție pe malurile de lacuri din oraș).
În plus, s-au promis tot felul de alte proiecte, printre care reparația malurilor lacului Herăstrău.
Sigur că, adunate, toate aceste cheltuieli - unele realizate, altele doar proiectate - n-ar fi stins datoriile instituției. Dar faptul că discuțiile s-au concentrat pe multe alte aspecte, în afară de soluționarea crizei financiare, arată care erau prioritățile PMB, la acel moment.
Era de așteptat, din punct de vedere politic, să avem o astfel de situație. Au fost alegeri pentru funcția de primar general la începutul lunii decembrie 2025, așa că aproape toată administrația avea interesul să vorbească despre cât de multe se pot face în oraș, nu despre cât este de sufocată Primăria Municipiului București (PMB) de datorii.
Acum, încet - încet - încă din primele zile de mandat ale lui Ciprian Ciucu - PMB trebuie să-și rezolve probleme reale, care n-au nicio legătură cu târgurile, festivalurile, iluminatul festiv și dronele.
