Gerul se întețește și avem 4 alerte de ger. Șefa ANM anunță minime de până la -20°C

Gerul se întețește și avem 4 alerte de ger. Șefa ANM anunță minime de până la -20°C
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În noaptea de luni spre marţi avem cod galben de ger valabil în toată ţara. Va fi cea mai geroasă noapte din acest sezon, cu minime ce se vor situa, în general, între minus 20 şi minus 10 grade.

În Capitală, minimele vor coborî până la minus 15 grade, mai ales în zona preorăşenească.

ANM a emis luni dimineaţă 4 noi avertizări de ger şi ninsoare.

Noaptea trecută, minimele au coborât, în medie, până la minus 15 grade, iar în Capitală, până la minus 10 grade.

Abia începând de joi temperaturile vor fi în uşoară creştere, cu maxime pozitive de până la 7-8 grade şi cu minime între minus 7 şi plus 2 grade.

Minimele nopţii trecute şi ce urmează

La Vârful Omu, în noaptea de duminică spre luni s-au înregistrat minus 22 de grade Celsius, îar temperaturile minime înregistrate au fost, în general, în jur de minus 15 grade, cu o valoare de minus 10 grade Celsius în Capitală, afirmă directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu.

În noaptea de duminică spre luni, la Vârful Omul s-au înregistrat minus 22 de grade. În general, ca medie naţională, minimele au fost în jurul valorii de minus 15 grade.

În Bucureşti, la staţia Băneasa s-au înregistrat minus 10 grade.

"Cea mai rece noapte din acest sezon de până acum va fi însă noaptea de luni spre marţi, cu probabilitatea ca minimele să se situeze între minus 20 şi minus 10 grade. Şi în Bucureşti se vor înregistra minus 14 - minus 15 grade, mai ales în zona preorăşenească”, a declarat Elena Mateescu, la Digi 24, citată de News.ro.

Potrivit sursei citate, precipitaţii se vor semnala mai ales în zona montană, în nordul şi centrul ţării, unde se va aşterne strat nou de zăpadă de 3-7 cm. Vântul va sufla cu 70-80 de km/h viscolind zăpada, a adăugat Mateescu.

Avertizările de la ANM

ANM a emis luni dimineaţă 4 noi alerte meteo.

Prima este o informare de vreme deosebit de rece, ger îndeosebi în timpul nopților și dimineților, ninsori și local strat de zăpadă, precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului, valabilă până miercuri dimineaţă, la ora 10.

Luni, vremea va fi deosebit de rece în toată țara, cu temperaturi maxime în general între -8 și 0 grade și ger persistent pe arii restrânse în Banat, Crișana și Transilvania, unde vor fi valori termice în jurul a -10 grade. Noaptea de luni spre marți va fi geroasă în aproape toată țara, cu valori termice cuprinse în general între -19 și -7 grade, precizează oficial ANM.

Marți vremea se va menține deosebit de rece, pe arii restrânse geroasă în centrul și nord-estul teritoriului, astfel temperaturile maxime se vor situa în general între -8 și 2 grade. Marți noaptea va mai fi ger în nord și nord-est și pe arii restrânse în centru, sud și est, temperaturile minime la nivelul întregii țări urmând a se încadra între -13 grade în nordul Moldovei și estul Transilvaniei și 2...3 grade în sudul Banatului.

Cât despre ninsoare, luni va ninge local în nord și centru, iar în Maramureș și nordul Carpaților Orientali se va depune un strat nou de zăpadă de 3...5 cm.

Marți aria ninsorilor va cuprinde mai ales regiunile intracarpatice, unde se va depune strat de zăpadă, în general de 2...8 cm, iar în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali, local de 10...15 cm (echivalent în apă de 10...15 l/mp). Începând cu seara zilei de marți în vestul și sud-vestul țării vor fi precipitații mixte și depuneri de polei, adaugă ANM.

Vântul va avea intensificări în zona montană înaltă, îndeosebi în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, cu viteze de 70…80 km/h, viscolind zăpada și determinând scăderea vizibilității. Intensificări ale vântului vor fi luni, pe arii restrânse și în zonele joase din sud-vest, centru și nord-est (cu viteze de 40...50 km/h).

Pentru ziua de luni (de la ora 10 la 20), ANM a emis un prim cod galben de ger, pentru Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și zona de munte, unde se vor înregistra temperaturi deosebit de scăzute, în general de -8...-6 grade și izolat ger cu temperaturi în jurul a -10 grade.

image
Foto: ANM

Al doilea cod galben de ger este valabil de luni seara, ora 20, până marţi dimineaţa, la ora 10, în cea mai mai mare parte a țării. Se anunţă temperaturi minime cuprinse în general între -19 și -9 grade, cu cele mai scăzute valori în Transilvania și în zonele de munte.

image
Foto: ANM

Al treilea cod galben de ger este valabil de marţi de la ora 10 până miercuri la ora 10, în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, jumătatea de nord a Moldovei și zona de munte. Aici vremea se va menține deosebit de rece, local geroasă. Vor fi temperaturi maxime ce se vor încadra în general între -9 și -3 grade și minime între -13 și -6 grade.

image
Foto: ANM

Când se mai încălzeşte

Directorul ANM a anunţat că, de joi, temperaturile vor fi în uşoară creştere, cu maxime pozitive, de până până la 7-8 grade Celsius şi cu minime ce se vor situa între minus 7 grade şi plus 2 grade.

„Nu trebuie să excludem ca după acest episod de vreme deosebit de rece să mai fie posibile zile şi nopţi foarte geroase”, a mai spus Elena Mateescu, citată de News.ro. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇