Ianuarie are o reputație ciudată. Este luna începuturilor, a rezoluțiilor, a planurilor frumoase despre cum „de acum înainte” vom face lucrurile altfel. Și, în același timp, este luna cea mai lipsită de energie, de lumină și de entuziasm. Vacanța s-a terminat, școala și munca reîncep, facturile vin, salariile uneori întârzie, vremea este rece, zilele sunt scurte, iar atmosfera socială – politică, economică, globală – nu oferă prea multe motive de încredere.
Pentru mulți oameni, această combinație creează o stare difuză de apăsare, de nesiguranță, de oboseală psihică. Nu este neapărat o depresie, nu este neapărat o problemă clinică, ci mai degrabă o stare de „dezacord” între ritmul interior și ritmul exterior al vieții. Viața cere să ne reluăm rolurile, dar psihicul nu a ajuns încă acolo.
În acest context, apar și etichetele de marketing emoțional, precum „Blue Monday”, care promit să explice rapid și simplu de ce ne simțim prost. Doar că aceste etichete, deși pot normaliza temporar o stare („nu ești singurul care se simte așa”), pot deveni și capcane: dacă începem să ne citim viața exclusiv prin ele, riscăm să transformăm o stare tranzitorie într-o identitate emoțională stabilă.
Din perspectiva psihologiei adleriene, ceea ce contează nu este atât starea în sine, cât sensul pe care i-l dăm și direcția în care o folosim.
Când lumea exterioară nu oferă ancore, psihicul începe să le caute
Alfred Adler pornește de la ideea că omul nu este determinat doar de trecutul său, ci este profund orientat către scopuri. Chiar și atunci când este obosit, descurajat sau nesigur, psihicul caută o direcție, un „pentru ce”, o finalitate care să dea sens efortului.
În ianuarie, această nevoie devine mai vizibilă. Exteriorul nu oferă prea multă susținere emoțională: nu e lumină, nu e căldură, nu e vacanță, nu sunt vești bune, nu e relaxare. În lipsa acestora, omul este aproape forțat să-și mute privirea din afară înăuntru: „Pentru ce fac ceea ce fac?”, „Unde mă duc?”, „Ce construiesc, de fapt, în viața mea?”.
Aceasta este o mișcare sănătoasă. Este începutul stabilizării psihice.
Scopurile de substanță versus scopurile de stare
La început de an, mulți oameni își formulează rezoluții care țin mai degrabă de stări: „vreau să fiu mai fericit”, „vreau să fiu mai calm”, „vreau să fiu mai motivat”. Sunt intenții bune, dar sunt instabile, pentru că stările nu sunt direct controlabile.
O abordare mai sănătoasă este orientarea către scopuri de substanță, lucruri care pot fi construite, exersate, dezvoltate și care, indirect, vor produce și stări mai bune.
Adler vorbea despre a de te simți capabil / curajos, de a avea sentimentul că poți face față vieții. Ianuarie este o lună foarte bună pentru a reconstrui acest sentiment, tocmai pentru că ne oferă contexte reale de exersare.
Când explicația devine profeție: „Blue Monday” și „Sunday Scaries”
Un fenomen interesant apărut în ultimii ani este așa-numitul Sunday Scaries - anxietatea resimțită duminică seara înainte de începerea săptămânii de lucru. Deși este descris adesea ca un fenomen psihologic distinct, el poate fi înțeles și ca un produs secundar al narațiunii culturale despre cât de greu, apăsător și neplăcut este începutul de săptămână, începutul de an, revenirea la responsabilități.
Cu alte cuvinte, nu doar trăim dificultatea, ci o și anticipăm, conform unui scenariu deja instalat social: „urmează ceva greu, deci trebuie să mă simt rău”. Astfel, etichete precum Blue Monday nu doar descriu o stare, ci o pot și produce prin sugestie, prin așteptare, prin repetiție.
Aceasta nu înseamnă că oamenii nu se simt cu adevărat obosiți sau anxioși, ci că, uneori, povestea culturală despre aceste stări le amplifică și le rigidizează, transformându-le din fenomene fluide în realități aparent fixe și chiar obligatorii.
Iarna ca perioadă de „wintering”, nu de eșec
O perspectivă alternativă este să privim această perioadă prin conceptul de wintering: iarna ca timp de retragere, încetinire, reflecție și refacere, nu ca un obstacol de depășit cu forța.
Această idee este foarte compatibilă cu psihologia adleriană, care nu vede valoare doar în expansiune și performanță, ci și în adaptare, recalibrare și reașezare. Nu toate perioadele vieții sunt pentru creștere accelerată; unele sunt pentru consolidare.
Ianuarie ca lună de reașezare, nu de performanță
Poate cea mai sănătoasă poziționare față de luna ianuarie este să nu o tratăm ca pe o lună a marilor reușite, ci ca pe o lună a reașezării.
Reașezare a ritmului.
Reașezare a programului.
Reașezare a direcției.
Reașezare a relației cu noi înșine.
Un început suficient de bun
Nu avem nevoie de un început spectaculos, avem nevoie de un început suficient de bun. Un început care nu promite fericire imediată, dar promite continuitate.
Într-o lume instabilă, cea mai importantă investiție este în propria stabilitate psihică: în capacitatea de a rămâne orientați către scopuri care contează, de a construi mici insule de ordine și sens, de a ne încuraja pe noi înșine în loc să ne descurajăm.
Ianuarie nu este luna exuberanței. Este însă luna în care putem începe să ne simțim din nou ancorați.
Și, uneori, asta este mai mult decât suficient.
Alte articole ale psihoterapeutului adlerian George Chiriacescu.