România se alătură cu o contribuție de 50 de milioane de euro la „Lista de achiziții prioritare necesare apărării Ucrainei” (PURL), un program propus de Statele Unite la cererea președintelui Donald Trump, care a insistat ca țările NATO să plătească pentru armamentul american oferit Kievului.
Decizia a fost adoptată prin Hotărâre de Guvern, iar alocarea este realizată cu respectarea plafonului bugetar pentru anul 2025. România se alătură astfel majorității aliaților europeni și altor state care susțin această inițiativă, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.
Mecanismul PURL este "un instrument de politică externă și de securitate de importanță majoră" pentru administrația SUA, în contextul promovării unei împărțiri echitabile a responsabilităților de securitate între aliați, arată MAE.
Prin acest mecanism, partea americană urmărește "implicarea directă și măsurabilă a statelor partenere în sprijinirea Ucrainei" și crearea unui cadru coordonat de acțiune bazat pe "eficiență, predictibilitate și responsabilitate strategică".
Contribuția României la PURL va susține, prin întărirea capacităților Ucrainei, obținerea și susținerea păcii durabile în Ucraina, menționează MAE.
Programul permite alocări comune prin bugetul NATO și vine în continuarea inițiativelor aliate ulterioare Summitului de la Helsinki, o prioritate reiterată inclusiv în cadrul vizitei secretarului general NATO, Mark Rutte, în România.
Potrivit MAE, participarea României la mecanismul PURL "contribuie direct la consolidarea securității regionale" și este "pe deplin consonantă cu angajamentele României în cadrul NATO și cu Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii".
Totodată, aceasta creează premise pentru beneficii în planul securității naționale, inclusiv prin "creșterea interoperabilității instituționale" și "întărirea capacității de reacție la amenințări hibride și convenționale".
Ce este mecanismul PURL
Această inițiativă, stabilită în comun de NATO și Statele Unite, a fost lansată în luna august, după ce Donald Trump a cerut ca UE să plătească pentru achiziția de arme americane destinate Ucrainei.
Țările NATO finanțează prin programul PURL achiziții de armament din SUA care este livrat Ucrainei. Statele Unite oferă acces la propria producție de armament, iar aliații achită separat sau în comun achiziții, conform cerințelor Ucrainei.
Șase țări NATO au finanțat până acum patru pachete de sprijin pentru apărare pentru Ucraina, în valoare totală de peste două miliarde de dolari, în cadrul programului PURL, potrivit cancelariei prezidențiale ucrainene.
- Primul pachet, în valoare de 578 de milioane de dolari, a fost finanțat de Olanda;
- Al doilea, în valoare de 495 de milioane de dolari, a fost finanțat de Danemarca, Norvegia și Suedia;
- Al treilea pachet, în valoare de 500 de milioane de dolari, a fost plăctit de Germania.
- Al patrulea – 500 de milioane de dolari – a fost anunțat de Canada.
Livrările primelor două pachete au început la mijlocul lunii septembrie. În plus, Statele Unite au finalizat deja cu Canada și Germania componența celui de-al treilea și al patrulea pachet.
