Putin și-a făcut în Crimeea un palat nou cu centru medical, sală de operații și aparatură cu raze X (Foto & Video)

Putin și-a făcut în Crimeea un palat nou cu centru medical, sală de operații și aparatură cu raze X (Foto & Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Vladimir Putin are un nou palat, în peninsula Crimeea, anexată de Rusia, dezvăluie Fondul de Luptă împotriva Corupției (FBK), creat de opozantul rus decedat Aleksei Navalnîi.

Potrivit susținătorilor lui Navalnîi, acest palat, evaluat la 127,6 milioane de dolari, se află la capul Aia, în sudul peninsulei Crimeea, și a fost ridicat pe un teren care în epoca sovietică găzduia un sanatoriu. În 2007, terenul a fost cumpărat de familia fostului președinte ucrainean, Viktor Ianukovici, pentru a construi acolo o vilă de țară, relatează The Moscow Times.

"Această proprietate secretă a fost în mod miraculos trecută cu vederea de societate, dar noi am găsit-o și am demonstrat că îi aparține lui Putin", a afirmat FBK pe portalul său oficial, unde a publicat un videoclip al investigației.

După anexarea peninsulei Crimeea, guvernatorul prorus al Sevastopolului, Serghei Meniailo, a afirmat că acest teren va fi predat autorităților ruse pentru a construi un sanatoriu, dar ulterior terenurile au trecut sub controlul Direcției pentru Afaceri Prezidențiale din Rusia.

Potrivit FBK, imobilul a trecut în proprietatea unor companii conduse de Iuri și Boris Kovalciuk, apropiați ai președintelui rus, care au extins considerabil lucrările.

Proiectul lui Navalnîi a publicat planuri arhitecturale și fotografii ale palatului care are o sală de 233 de metri pătrați, dormitoare de 154 și 183 de metri pătrați și o cadă de marmură, precum și o piscină, o sală de cinema și alte dotări de lux.

De asemenea, există un centru medical cu sală de operație și cabinet stomatologic, precum și o criocameră și aparatură cu raze X.

Pe proprietate a fost ridicată și o casă de oaspeți separată, cu vedere la Marea Neagră.

НОВЫЙ ДВОРЕЦ ПУТИНА. Показываем, что там внутри

La începutul anului 2021, liderul opoziției ruse, Aleksei Navalnîi, a denunțat faptul că președintele Vladimir Putin deține un castel evaluat la peste un miliard de dolari și oferit de elita coruptă a Rusiei, în Ghelendjik, pe malul Mării Negre. După difuzarea acelui videoclip, vizionat de aproape 100 de milioane de utilizatori de YouTube, sute de mii de ruși au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva arestării lui Navalnîi și împotriva corupției președintelui rus.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇