Fostul judecător al Curţii Constituţionale Tudorel Toader este de părere că decizia CCR cu privire la legea privind pensiile magistraţilor este una previzibilă şi că acest act normativ va fi declarat constituţional. Dar nu pentru că legea este constituţională, precizează Tudorel Toader, ci pentru că „s-a creat o presiune” cu privire la subiectul pensiilor magistraţilor, care a fost, în opinia sa, folosit ca temă de campanie electorală.
„E un blocaj procedural, fără discuţie. Dar eu exprim convingerea că acest blocaj va fi depăşit, nici nu se poate altfel, că instanţa de control constituţional va decide într-un fel sau altul. Pare că e previzibilă soluţia şi legea va fi promulgată, va fi publicată în Monitor (Monitorul Oficial -n.r.), va intra în vigoare, va produce efecte juridice”, a afirmat Tudorel Toader, luni seară, la Antena 3.
Societatea civilă a fost antagonizată
El este de părere că, pe fond, "nu este vorba de bani", ci despre faptul că pensiile magistraţilor au fost folosite ca subiect de campanie de către politicieni, iar acum a venit timpul ca aceştia să arate că îşi respectă promisiunile în faţa alegătorilor.
"În final, nu e vorba de bani, e vorba despre altceva. E vorba despre o scindare în societatea românească, prin care societatea civilă a fost antagonizată, opusă judecătorilor. Eu îndrăznesc să cred că instanţa de contencios constituţional va respinge obiecţiile de neconstituţionalitate, dar nu pentru că legea este constituţională, pentru că şi pentru că, sigur, s-a creat această presiune, PNRR-ul, deşi nu poţi să stabileşti obligaţii prin PNRR care să-ţi exceadă cadrului constituţional.
E adevărat că politicienii au făcut din tema asta o temă de campanie. Acum a venit perioada în care trebuie să-şi împlinească promisiunile", a adăugat fostul judecător constituţional citat de News.ro.
"Era o perioadă în care decideam cu protestatarii la poarta Curţii Constituţionale. Judecătorul constituţional decide prin raportare la valorile constituţionale, nu la ce vrea X sau Y, nu ce solicită protestatari sau altcineva", a completat Toader.
CCR nu evaluează oportunitatea unui act normativ
Tudorel Toader a afirmat luni seară că instanţa de contencios constituţional nu evaluează oportunitatea unui act normativ, ci stabileşte dacă acesta este sau nu în acord cu prevederile legii fundamentale. "Studiul de impact ţine de oportunitatea adoptării unei reglementări, unei legi. Or, oportunitatea adoptării legii este de competenţă exclusivă a decidentului", spune Toader.
"În mod normal şi obligatoriu, judecătorii constituţionali răspund punctual fiecăreia dintre criticile de neconstituţionalitate care intră în obiecţia de neconstituţionalitate. Pe de altă parte, studiul de impact ţine de oportunitatea adoptării unei reglementări, unei legi. Or, oportunitatea adoptării legii este de competenţă exclusivă a decidentului. Curtea Constituţională examinează conformitatea legii finale, cea adoptată prin procedură normală sau prin procedură de urgenţă, legea în raport, repet, cu valorile, cu exigenţele constituţionale, fără să ne substituim oportunităţii reglementării", a afirmat Tudorel Toader.
Explicațiile celor 4 judecători puși de PSD care au ieșit din ședința CCR
Preşedintele Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, a declarat că nici luni nu a putut fi întrunit cvorumul de şedinţă pentru a fi luată decizia cu privire la sesizarea ICCJ vizând Legea referitoare la pensiile magistraţilor.
Următorul termen a fost stabilit pentru 16 ianuarie, ora 10.00, aceasta fiind a treia amânare a discuţiilor privind legea care schimbă condiţiile de pensionare pentru magistraţi.
Cei patru judecători ai Curții Constituționale propuşi de PSD – Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu și Mihai Busuioc – au transmis luni un comunicat public în care prezintă, în detaliu, motivele pentru care au părăsit ședința de duminică a CCR privind legea pensiilor magistraţilor și au lipsit de la termenul stabilit ulterior (de azi). Ei se plâng că au fost chemați la serviciu într-o zi nelucrătoare şi susţin că gestul lor nu ar fi un blocaj instituțional, ci o reacție la încălcarea regulilor de funcționare ale Curții.
În ședința de duminică, un judecător a cerut amânarea pronunțării (în baza art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992), iar alți trei judecători s-au raliat solicitării.
Motivul ar fi fost necesitatea obținerii unui punct de vedere public al Guvernului, care să clarifice dacă legea „nu modifică aspecte ale pensiei de serviciu, ci abrogă efectiv acest drept al magistraților, consolidat de-a lungul timpului printr-o bogată jurisprudență a Curții Constituționale".
Însă ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat, luni, că nu a primit nicio solicitare din partea Curții Constituționale a României (CCR) privind realizarea unui studiu de impact pentru noul proiect al Guvernului Bolojan referitor la reforma pensiilor magistraților.
Judecătorii au mai cerut judecătorului-raportor clarificarea soluţiilor propuse pentru fiecare critică de neconstituţionalitate formulată, solicitare "ignorată de conducerea Curţii".
Preşedintele Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, a afirmat că studiul de impact solicitat de judecătorii care au părăsit duminică şedinţa este un document premergător în adoptarea actelor normative, iar Curtea Constituţională are o constantă jurisprudenţă, în sensul că aceste studii de impact nu sunt "criteriu" pentru analiza constituţionalităţii legilor.
"E o opinie majoritară, opinia minoritară crede că studiile de impact ar putea fi utile în analiza controlului. Dar asta e jurisprudenţa în momentul de faţă, deci studiile de impact nu sunt relevante în analiza noastră", a transmis Simina Tănăsescu.
