Judecătorii PSD au lăsat iar CCR fără cvorum pe pensiile magistraților. Următorul termen abia pe 16 ianuarie!

Judecătorii PSD au lăsat iar CCR fără cvorum pe pensiile magistraților. Următorul termen abia pe 16 ianuarie!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Curtea Constituţională avea, luni, ultima şansă din acest an să ia, în sfârşit, o decizie privind reforma pensiilor magistraţilor, după ce amânase deja de două ori pronunţarea.

Însă nici azi nu s-a putut pentru că (spun surse din CCR) judecătorii numiţi de PSD nu au intrat în şedinţă, pentru a lipsi plenul de cvorumul necesar care putea decide asupra pensiilor speciale ale magistraților.

Următorul termen pentru o nouă şedinţă a fost stabilit abia pe 16 ianuarie, la ora 10, a anunţat preşedintele Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu.

Asta înseamnă că legea nu poate intra în vigoare la 1 ianuarie, aşa cum era prevăzut.

”Am constatat şi astăzi, ca şi ieri, că nu a putut fi întrunit cvorumul, dar trebuie precizat că, în şedinţa care a fost stabilită pentru data de 28 decembrie, plenul a început în formaţie completă, el s-a diminuat pe parcursul şedinţei. Astăzi n-a putut fi întrunit deloc.

Pentru că am constatat, am citit, mai citesc şi eu presa, am constatat în presă că unii dintre dumneavoastră au lansat şi unele speculaţii legate de o posibilă amânare a pronunţării sau întreruperea deliberărilor, pot să fac precizări şi în acest sens. Prevederea legală stabileşte că întreruperea deliberărilor poate fi realizată dacă din punct de vedere procedural este cerută de un judecător, iar pe fond, cererea este justificată pentru o mai bună studiere a problemelor care formează obiectul dezbaterii. Nu pot nici să confirm, nici să infirm nimic legat de vreo astfel de solicitare, întrucât şedinţa de deliberări nu s-a terminat de ieri până astăzi şi nu o să se termine până la următorul termen”, a declarat Simina Tănăsescu.

Judecătorii CCR s-au adunat degeaba şi duminică. Deși toți cei 9 judecători au fost prezenți, după mai bine de o oră de discuții, patru judecători (tot cei propuși de PSD) au ieșit din sală și nu s-au mai întors. Fără cvorum, s-a decis reluarea ședinței azi.

E nevoie ca 6 judecători CCR să fie prezenți pentru a se asigura cvorumul și de 5 voturi pentru a se lua o decizie, potrivit legii.

Context

La începutul lunii decembrie, Guvernul Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament pentru a doua variantă a legii privind pensiile speciale.

Doar că Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a sesizat din nou CCR asupra acestei legi, susținând că legea adoptată de Guvern „încalcă independența justiției” și „elimină de facto pensia de serviciu pentru magistrați”. Decizia de sesizare a CCR a fost luată în unanimitate, de 102 judecători din 102 prezenți.

CCR a avut o primă ședință pe această sesizare, pe 10 decembrie dar, după cinci ore de discuţii, a amânat o decizie pentru data de 28 decembrie. Într-o zi de duminică, după trei zile de la Crăciun.

Ce prevede legea contestată

Actul normativ aduce modificări majore:

  • pensia ar urma să fie de 55% din media indemnizațiilor brute din ultimii 5 ani, cu un plafon de 70% din ultima indemnizație netă;
  • vechimea necesară pentru pensionare crește de la 25 la 35 de ani;
  • vârsta de pensionare crește de la 48–50 de ani la 65 de ani;
  • perioada de tranziție este extinsă de la 10 la 15 ani, începând cu 1 ianuarie 2026.

În perioada de tranziție, vârsta de pensionare va crește treptat, cu câte un an, urmând ca în 2042 magistrații să se poată pensiona la 65 de ani.

Diferenţa faţă de primul proiect este că s-a extins perioada de tranziţie, de la actuala vârstă de pensionare, care acum este undeva 48 de ani, la 65 de ani, de la 10 ani cât era iniţial, la 15 ani.

Premierul Ilie Bolojan a declarat, după amânarea deciziei CCR pe pensiile magistraţilor, că are încredere că, respectând toate prevederile constituţionale, propunerea va fi validată.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇