2026 ar putea fi anul în care se vor deschide cei mai mulți kilometri de autostradă și drum expres din istoria României, potrivit estimărilor Asociației Construim România.
Este vorba despre un potențial de până la 250 de km de autostradă ce ar putea fi dați în trafic anul viitor, recordul actual fiind de 200 km, stabilit în 2024.
“Extinderea rețelei de autostrăzi a înregistrat un ritm susținut în ultimii ani. După doi ani cu deschideri importante de tronsoane (aproximativ 200 km în 2024 și circa 130 km în 2025), perspectivele pentru perioada următoare indică menținerea acestui trend:
- 2026: estimare de 200–250 km de autostradă, în principal pe A3 în Transilvania și A7 în Moldova, precum și finalizarea completă a inelului de centură A0 București;
- 2027: estimare de 100–150 km, incluzând tronsonul lipsă al autostrăzii A1 între Deva și Lugoj, sectoare din A13 Sibiu–Brașov și primele loturi ale autostrăzii A8”, a scris Asociația Construim România, într-un comunicat de presă publicat pe Facebook.
2027 va fi anul finalizării tronsoanelor montane
După 2027, numărul de kilometri dați în trafic la nivel de an va scădea, în contextul în care urmează finalizarea unor tronsoane de munte, cu complexitate ridicată.

“În prezent, sunt contractați pentru execuție aproximativ 750 km de autostrăzi. Dintre aceștia, circa 400 km sunt programați pentru finalizare până la sfârșitul anului 2027, ceea ce ar conduce la depășirea pragului de 1.800 km de drumuri de mare viteză în România.
Restul de aproximativ 350 km includ în mare parte tronsoane montane dificile (A1 și A8), cu provocări semnificative de planificare și inginerie, care necesită un orizont de timp mai îndelungat.
Totodată, sunt contractate pentru execuție și două drumuri expres cu complexitate redusă – Arad–Oradea și Focșani–Brăila – pentru care, din considerente de finanțare, lucrările sunt programate să înceapă în 2027, cu perspective de finalizare în 2028.
Alți aproximativ 300–400 km de autostrăzi se află în diverse faze de pregătire sau licitație, cu semnarea contractelor estimată pentru anul 2026. Printre acestea se numără tronsoane importante pentru conectarea autostrăzii A7 cu municipiul Iași, precum și continuarea A7 la nord de Pașcani, cu termene de finalizare estimate pentru perioada 2029–2030”, mai spun cei de la Asociația Construim România.
Autostrada Moldovei, aproape finalizată în 2026. Se va lega și partea superioară a Moldovei de București
Ultimul tronson inaugurat din autostrada A7, cea care urmează să lege zona Bucureștiului de nordul Moldovei, a fost Focșani-Adjud, deschis traficului în data de 23 decembrie, înainte de termenul asumat.
Citeşte integral analiza 2026 – an potențial record la drumuri de mare viteză. Harta la zi a autostrăzilor și drumurilor expres, la final de 2025: 837 km în execuție, 477 km în licitare și 1.418 km deschiși circulației pe Curs de Guvernare
