De la sfârșitul lunii decembrie 1989, de când România are din nou o presă liberă, nu întotdeauna independentă și de multe ori influențată, societatea s-a schimbat profund, în multe valuri, și nu în rău, așa cum încearcă să acrediteze ideea apostolii apocalipsei, populiștii de toate culorile și nostalgicii comunismului.
Profesia mea s-a modificat mult și în valuri, luând în plin toate revoluțiile tehnologice, crizele economice și politice.
În peste trei decenii, mii de lideri politici, sociologi, futurologi și influenceri de toate felurile au cântat prohodul jurnalismului. Dar cum spunea doamna Lowry, mama pictorului britanic L.S. Lowry (1887-1976), care citea ziarul în fiecare zi cu evlavie, în timp ce fiul ei o întreba de ce o face, fiind supărat pe o cronică extrem de critică la un tablou expus de el în holul primăriei din Pendlebury, Lancashire, aceasta a răspuns sec: “Pentru că oamenii au nevoie de îndrumare”.
Citatul e din filmul Mrs Lowry & Son, o producție din anul 2019, în care joacă fenomenal Vanessa Redgrave și Timothy Spall. Nu știu dacă dialogul în contradictoriu a avut loc în realitate, dar până când am văzut filmul n-am înțeles niciodată prea bine relația complicată dintre jurnaliști și cititori.
Acele câteva cuvinte au fost, pentru mine, relevante și, mai ales, au limpezit în mintea mea atât obiectivul ultim al celor care au ales această meserie, cât și enigma curiozității imposibil de stăvilit a cititorilor.
Da, bineînțeles, jurnalismul s-a schimbat și se schimbă, cititorii s-au schimbat și se schimbă, modelați de evoluția societății în care trăim, dar și astăzi, la fel ca în urmă cu 100 de ani, când doamna Lowry citea cu evlavie ziarul, oamenii au avut nevoie de reporteri, editori, editorialiști, fotoreporteri, graficieni, caricaturiști, pentru a-i ajuta să înțeleagă complexitatea vieții de zi cu zi, sprijinindu-i să ia decizii într-o lume, de multe ori, atât de greu de înțeles.
Jurnaliștii au prostul obicei de a-și maximiza impactul asupra opiniei publice, iar cititorii de a minimiza nevoia de îndrumare din partea mass-media, dar asta, în opinia mea, e o problemă ce ține de natura umană și de raporturile din societate, nu de rolul profesiei și de percepția publicului larg a actului jurnalistic.
Am decis să scriu rândurile de față pentru a-mi arăta recunoștința atât față de colegii mei din presă, care lucrează în condiții grele, cu salarii mici, cu pensii și mai mici și nesigure, dar și pentru publicul care a rămas la fel de avid de informații, știri, interviuri, articole de analiză, documentare, investigații și reportaje, cum a fost întotdeauna.
În anii ’90, ziarele de tot felul aveau tiraje mari (număr de copii), dar mulți dintre noi, la vremea respectivă, consideram că sunt insuficiente, iar oamenii nu citesc, iar dacă o fac, sunt superficiali.
Astăzi, mulți spun că atunci se citea mai mult, dar e o idee falsă, în opinia mea. O știre, publicată într-un colț de pagină de ziar, dacă avea câteva sute de vizualizări. Astăzi sunt infinit mai multe surse de comunicare, iar oamenii citesc, urmăresc produse jurnalistice într-un număr semnificativ mai mare.
Un articol publicat online poate avea sute de mii de citiri într-o singură zi, dacă atinge un subiect cu adevărat de interes, iar aici nu e vorba de sport sau vedete, care în mod constant atrag atenția multor oameni.
Apariția Internetului și, apoi, a rețelelor sociale a modificat atât modul de a face jurnalism, cât și modul în care liderii politici, elita de afaceri și instituțiile statului au început să comunice cu oamenii.
Fiecare partid politic visează să controleze agenda publică, adică informațiile care ajung la oameni, fiecare lider politic controlează, astăzi, strict ceea ce comunică, mesajul lui fiind filtrat prin conturile personale de pe rețelele sociale.
Deși cei care se află la putere, într-o perioadă sau alta, speră și, uneori, cred că pot modela în interes propriu discursul public, constată rapid că Internetul, rețelele sociale și noile produse mass-media au mărit enorm posibilitățile atât ale Opoziției, cât și pe cele ale cetățenilor simpli de a reacționa, de a lua atitudine și de a face cunoscute abuzurile și corupția celor aflați la putere.
Noul peisaj mass-media, mult mai fragmentat și mai variat, a creat o nevoie și mai mare de jurnaliști independenți, în care publicul să aibă încredere pentru a prezenta faptele, a le analiza și a le oferi oamenilor informațiile necesare pentru a lua decizii în mod obiectiv.
Da, e mult zgomot de fond în societate. Avem oameni politici gălăgioși care promovează teorii conspiraționiste, tot felul de fantasmagorii care-i sperie pe oameni, îi fac să-și piardă simțul realității și să se lase manipulați într-o lume complicată.
E perfect adevărat, dar există și ceilalți, care nu pot fi mințiți, dar și mai important, înțeleg jocul democratic, iar aceștia din urmă reușesc, cumva, mai devreme sau mai târziu să le transmită și celorlalți faptele, adevărul și o descriere adecvată a realității.
La sfârșitul lunii noiembrie 2025, m-a surprins un mesaj al Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate care anunța: “2025 este anul în care încrederea în vaccinuri revine puternic!” Scurtul raport indică pentru ce afecțiuni a crescut cererea de vaccinuri, semnalându-se, de exemplu, o creștere cu 49% a cererii pentru imunizarea împotriva virusului HPV, responsabil de apariția cancerului de col uterin.
Deci după cea mai odioasă campanie anti-vaccinare, lansată de Rusia în timpul pandemiei, la nivel global, susținută de o întreagă panoplie de mișcări de extremă-dreapta, campanie responsabilă de moartea a mii și mii de oameni, la umbra căreia s-au fondat partide politice, a fost marginalizată știința, profesiile medicale și călcat în picioare bunul simț, o mare parte a publicului a început să înțeleagă toxicitatea acestui tip de propagandă și să se întoarcă spre fapte, spre realitate, să caute protecție pentru ei și pentru cei dragi în tratamente medicale recomandate de specialiști și nu în cai verzi pe pereți.
În opinia mea, rolul principal al jurnalismului e să țină aproape de fapte și, indiferent cum alege să le prezinte și să le interpreteze, trebuie s-o facă în cel mai corect mod cu putință, folosind argumente de referință, transparente și verificabile, în interesul general al comunității, indiferent de reacția de moment a unei părți din public.
În momentul în care un jurnalist abdică de la acest rol, se transformă în orice altceva - lobbist, agent de relații publice, influencer, vedetă TV, om politic, purtător de cuvânt, orice, dar nu mai e jurnalist.
Am tot respectul pentru profesiile enumerate mai sus, sunt importante și o necesitate în societate, exemplele fiind date doar pentru a contura mai bine ce înseamnă jurnalismul independent în raport cu alte roluri care, în nenumărate situații, sunt confundate, voit sau nu, cu cel de jurnalist.
Lumea de azi nu e bună sau rea, e doar diferită de cea în care am început această profesie. Și în anii ’90 existau legionari, fasciști, extremiști. Exista corupție, o justiție imperfectă, oameni politici cu obiective personale, radical diferite de cele prezentate în campaniile electorale. Ceva e, totuși, diferit. Astăzi, publicul e mult mai informat și activ, în ciuda pesimismului general, iar jurnaliștii nu au depus armele, noile generații de profesioniști fiind mult mai bine pregătiți, hotărâți să-și facă meseria în orice condiții. Crăciun fericit, oameni buni! Fiți blânzi unii cu ceilalți.