Incendiul de la Piatra Neamţ: Prefectul spune că secţia care a ars a fost mutată, fără să existe nici măcar notificare la DSP, ceea ce era obligatoriu

Incendiul de la Piatra Neamţ: Prefectul spune că secţia care a ars a fost mutată, fără să existe nici măcar notificare la DSP, ceea ce era obligatoriu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Prefectul judeţului Neamţ, George Lazăr, susţine că Spitalul Judeţean Neamţ a greşit pentru că a mutat secţia ATI de la etajul 3 la etajul 2 fără vreo aprobare din partea Direcţiei de Sănătate Publică.

„Secţia care a ars a fost mutată de la etajul 3 la etajul 2, fără să existe nici măcar notificare la DSP. Cu toate că era o modificare a structurii, nu s-a făcut adresa la DSP, era obligatoriu ca spitalul să facă acest lucru”, a declarat prefectul de Neamţ, George Lazăr, duminică, la Digi24. 

"La etajul 2 s-au făcut în ultimele zile lucrări în regie proprie pentru a mări capacitatea secţiei de ATI, care până acum funcţiona la un etaj mai sus. E doar o teorie, o supoziţie, încă nu a fost confirmată, că această mutare nu a respectat cadrul legal şi nu au fost verificări din partea celor care aveau competenţă şi răspundeau tehnic pentru această modificare.

ADVERTISING

Specialiştii de la ISU, Parchetul, poliţiştii, criminalistii trebuie să stabilească date concrete în urmă anchetei. Acum sunt nişte date care se desprind din discuţiile avute cu cadrele medicale şi cei de la ISU. A fost un fel de hei-rup de a muta secţia de la etajul 3 la etajul 2, efectuând lucrări pe cont propriu. Spitalul a greşit că a făcut lucrările fără aprobare", a conchis prefectul, la Digi24.

Toate informațiile despre tragedia de la Spitalul Județean din Piatra Neamț

Zece pacienţi au murit şi şapte persoane, inclusiv un medic, sunt în stare gravă în urma incendiului izbucnit sâmbătă la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ.

ADVERTISING

Incendiul de la Piatra Neamţ: Anunţ despre victimele care au murit în spitalul groazei

Şeful IGSU, Dan Paul Iamandi, a declarat că a dispus crearea a două comisii vizând incendiul. Una dintre comisii va determina cauza probabilă a incendiului, iar cea de a doua va verifica respectarea condiţiilor de autorizare, respectiv dacă în ultima perioadă s-au făcut modificări care impuneau solicitarea unei autorizaţii de la ISU.

Spitalul din Piatra Neamţ are autorizaţie de securitate la incendiu dinainte de Revoluţie. Nu există responsabili pentru prevenirea incendiilor şi cineva desemnat să intervină dacă ia foc

ADVERTISING

La rândul său, premierul Ludovic Orban a susţinut că, din declaraţiile făcute în urmă cu câteva zile de managerul spitalului, se ştie că erau prevăzute lucrări de instalaţii pentru mărirea numărului de paturi la ATI.

Imagini cutremurătoare din secția ATI a spitalului din Piatra Neamț care a fost mistuită de foc (Galerie foto)

Parchetul General a început urmărirea penală pentru ucidere din culpă.

Incendiul de la Piatra Neamț: Parchetul General a început urmărirea penală pentru ucidere din culpă. De caz se ocupă procurorii care au anchetat incendiile de la Maternitatea Giulești și Colectiv

Presa internațională a relatat pe larg despre noua tragedie de la București, în termeni deloc măgulitori pentru România.

Cum comentează presa străină tragedia de la Piatra Neamț

Au apărut și primele declarații politice, cu scopul de a pasa vinovăția pentru această nouă tragedie care încearcă România. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, spune că suntem toți vinovați, în timp ce Ionel Arsene, președintele PSD al Consiliului Județean Neamț, cere politicienilor să nu se cațere pe cadavre, în căutarea vinovaților.

Tragedia de la Piatra Neamț: Tătaru zice că suntem toți vinovați, Arsene (PSD) cere politicienilor să nu se cațere pe cadavre

Filmul tragediei de la Piatra Neamţ: Salvatorii au ajuns în 5 minute şi au stins incendiul în 20! Au fost implicați 140 de pompieri, medici și asistenți


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇