AS Monaco și Olympique Marseille, înfrângeri în etapa a 15-a din Ligue 1

AS Monaco și Olympique Marseille, înfrângeri în etapa a 15-a din Ligue 1
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Echipele AS Monaco și Olympique Marseille au suferit vineri seara înfrângeri surprinzătoare în primele două meciuri din etapa a 15-a din Ligue 1.

Jucând în deplasare, monegascii au pierdut cu 1-0 în fața lui Brest, singurul gol al partidei fiind reușit de Kamory Doumbia (28). Gazdele au terminat cu un jucător mai puțin pe teren după ce Ludovic Ajorque a văzut cartonașul roșu în minutul 60. Cu 19 puncte, Brest este momentan pe locul 9, AS Monaco fiind pe 7, cu 23 de puncte, dar suferind patru înfrângeri în ultimele cinci etape.

Tot cu 1-0 a pierdut și Marseille în fața lui Lille, fratele vedetei Kylian Mbappe, Ethan, fiind autorul golului victoriei gazdelor, în minutul 10. Lille este acum pe locul 4, cu 29 de puncte, la egalitate cu Olympique Marseille care este cu o poziție mai sus.

Runda continuă cu partidele programate sâmbătă și duminică.

Pe podium se află Lens, PSG și OM, cu 31, 30, respectiv 29 puncte.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!