Cum se pune în practică Strategia Națională de Apărare? Cine îi poate determina pe profesioniștii din instituțiile de forță să lucreze mai mult în interesul țării decât în propriul interes? Dar pe politicieni?
Strategiile Naționale de Apărare adoptate de Parlament din cinci în cinci ani nu au schimbat fundamental riscurile și amenințările care vin din interior. Prin ce diferă documentul strategic prezentat de preşedintele Nicușor Dan în Parlament și adoptat cu o majoritate covârșitoare de celelalte? Textul acestei strategii declară că statul român apără cetățeanul.
- Nicușor Dan a prezentat în Parlament Strategia Națională de Apărare a României. A vorbit despre Rusia, SUA și amenințările interne. „Nu vă e rușine?” i s-a strigat din sală (Video)
- CSAT a aprobat noua Strategie Națională de Apărare a Țării: Statul român trebuie să fie pregătit pentru gestionarea riscurilor unui conflict armat de amploare în apropierea granițelor.
Nevoia unei „coordonări mai mari între instituții”
Nu rezultă prea clar cum îl apără și cum ar putea instituțiile statului să recâștige încrederea cetățeanului: cu excepția Armatei în care peste 60% dintre români spun că au încredere mare și foarte mare, toate celelalte instituții sunt sub 50%.
Gradul de încredere în Președinție este de 35%, în vreme ce în Guvern e de 20%, iar în Parlament de 15% (INSCOP, iunie 2025).
Există, pe de altă parte, o constantă lipsă de încredere în principalele instituții ale statului în ultimii 20 de ani, care arată un top permanent în care Armata, Biserica, NATO și UE sunt pe primele locuri, iar cele care țin de funcționarea democrației și a statului de drept pe ultimele locuri.
La fel ca în perioada lui Traian Băsescu, președintele Nicușor Dar reintroduce corupția ca problemă de securitate națională. Șeful statului a vorbit despre nevoia unei „coordonări mai mari între instituții”, iar strategia prevede implicarea serviciilor de informații în colectarea datelor referitoare la acest flagel cu indicația „să nu se depășească granița între sistem de informații, sistem de justiție și corectarea mecanismelor legislative și administrative care întârzie judecarea faptelor de corupție”.
Cu doi procurori șefi greu de intimidat, sub președinția lui Traian Băsescu, lumea politică tremura de frică, iar corupția la nivel înalt a putut fi zdruncinată. Așa se face că în 2015, de pildă, încrederea românilor în Direcția Națională Anticorupție era de peste 60% (IRES, martie 2015).
Laura Codruța Kövesi a preluat conducerea DNA în 2013 și a accentuat trendul ascendent impus de predecesorul ei Daniel Morar. Procuratura anticorupție a devenit eficientă, dar s-a dovedit ulterior că dinamica acestei instituții a ținut foarte mult de liderul ei.
Revenirea serviciilor în anchetele juridice va aduce și multă suspiciune
Deși în primii săi ani de mandat, între 2005 și 2007, Daniel Morar s-a plâns că serviciile nu-l ajută deloc, ulterior protocoalele semnate între Parchetul General și SRI au dus la intervenții excesive ale serviciului în anchetele de corupție.
În 2018, PSD, enervat de procesele de corupție în care erau implicați liderii partidului, l-a forțat pe Klaus Iohannis să o revoce din funcție de Kövesi, dar un an mai târziu ea a câștigat postul de procuror-şef european.
În 2019, Curtea Constituțională (CCR) a decis că Protocolul încheiat între Parchetul General și SRI „s-a situat în afara legii” pentru că i-a conferit SRI atribuții de cercetare penală transferând unele atribuții ale procurorilor către Serviciul Român de Informații.
Sub acest pretext, o Curte cu o majoritate a judecătorilor numiți de PSD a anulat toate probele din dosarele de corupție care au fost făcute în această perioadă, exonerându-i în cele din urmă pe mulți infractori de pedepse.
Revenirea serviciilor secrete în anchetele juridice, cu toate că ar putea aduce valoare adăugată anchetelor, va aduce și multă suspiciune.
Dacă mai târziu viitoarele contracte sau protocoale cu Serviciul Român de Informații și eventual cu Serviciul de Informații Externe pe care le-ar putea face Parchetul General sau direct DNA vor fi contestate de CCR? Dacă oamenii trimiși de servicii se vor ocupa mai mult de interesele lor sau ale instituțiilor care le-au trimis decât de cele ale cetățenilor?
Cum pot serviciile secrete contribui la depistarea corupției când și-au pierdut credibilitatea?
În actualul context, serviciile secrete ar trebui într-adevăr să fie mai implicate fiindcă războiul de la graniță aduce noi riscuri și amenințări. Dar pot aceste servicii să salveze țara?
Niciunul dintre cele șase servicii secrete nu a sesizat anul trecut riscul în cazul lui Călin Georgescu, omul Moscovei care a fost pe cale să ajungă la Cotroceni:
- (1) Serviciul Român de Informații (SRI),
- (2) Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS),
- (3) Serviciul de Informații Externe (SIE),
- (4) Serviciul de Protecție și Pază (SPP),
- (5) Direcția Generală de Informații a Armatei (DGIA) din cadrul Ministerului Apărării Naționale,
- (6) Departamentul de Informații și Protecție Internă (DGPI) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Niciunul dintre ele nu a blocat primirea ilegală, pe baza unor acte false, a cetățeniei române pentru 300 de ruși, dintre care unii lucrează pentru oligarhi din jurul lui Vladimir Putin. Un pașaport românesc poate fi cumpărat cu maxim 40.000 de euro.
Apoi, serviciile i-au lăsat și pe alți oligarhi ruși să-și continue afacerile în România după începerea războiului inclusiv în sectoare strategice, cum e energia.
Cum pot serviciile secrete românești să ajute la depistarea corupției când ele și-au pierdut credibilitatea, inclusiv pe plan extern? Un fost adjunct SRI e anchetat pentru corupție, în vreme ce șeful serviciului de spionaj e acuzat de plagiat cu probe elocvente, iar el vrea să-și scape pielea la Curtea Constituțională, unde contestă două articole din Legea învățământului superior.