Cofondatoarea „Dăruiește Viață”, Carmen Uscatu, spune că numirea Oanei Gheorghiu în funcția de vicepremier este „o mare vulnerabilitate pentru asociație din cauza unei incompatibilităţi între rolul ei într-un ONG, versus rolul în Guvernul României”.
Ea precizează că Oana Gheorghiu s-a autosuspendat din rolul de angajat al Asociaţiei şi din cel de co-preşedinte al Consiliului Director al Asociaţiei, însă nu şi din Adunarea Generală, care este organismul suprem de decizie într-o organizaţie non-guvernamentală.
”Există o vulnerabilitate foarte mare la care Asociaţia „Dăruieşte Viaţă” este acum supusă tocmai din cauza unei incompatibilităţi între rolul Oanei Gheorghiu într-un ONG, într-o asociaţie non-guvernamentală, versus rolul ei în Guvernul României. E regretabil pentru noi că s-a întâmplat acest lucru şi că nu am ştiut din timp, am aflat şi noi, la fel ca opinia publică, în acelaşi moment. Ne-a luat pe nepregătite.
Situaţia e în felul următor: atât eu, cât şi Oana suntem angajate în „Dăruieşte Viaţă”. Ea s-a autosuspendat din rolul de angajat al Asociaţiei şi din rolul de co-preşedinte al Consiliului Director al Asociaţiei. Structura de deasupra este însă Adunarea Generală, formată din trei membri fondatori, eu, Oana şi Bianca Voinescu. Adunarea Generală este organismul suprem de decizie într-o organizaţie non-guvernamentală”, a declarat Carmen Uscatu într-un interviu pentru Hotnews.
Carmen Uscatu a refuzat să comenteze decizia Oanei Gheorghiu, considerând-o o decizie personală.
”E doar regretabil că nu s-a discutat înainte în Asociaţia „Dăruieşte Viaţă” acest lucru”, a punctat ea, adăugând: ”Eu cred că Oana s-a dus să facă un bine mai mare ţării decât binele pe care „Dăruieşte Viaţă” a reuşit şi reuşeşte să-l facă societăţii”.
Această situaţie, spune Carmen Uscatu, îi face pe sponsorii internaţionali să pună întrebări cu privire la un posibil conflict de interese.
„Ne scriu sponsorii, ne sună pentru că nu își doresc să fie susceptibili că ar influența politicile guvernului printr-o sponsorizare pentru Dăruiește Viață, având în vedere acest dublu rol pe care Oana îl are în acest moment.
Asociația Dăruiește Viață nu poate să fie supusă acestor riscuri de imagine, iar noi ne dorim foarte mult claritate. Am funcționat cu transparență până acum şi trebuie să gestionăm încrederea pe care ne-o dau oamenii ca pe un bun public”, a adăugat cofondatoarea ONG-ului.
Ulterior, ea a explicat, la Antena3, că sponsorii ar putea să nu mai doneze pentru că Oana Gheorghiu este percepută ca nefiind independentă politic: “Este vorba despre rolurile de compliance pe care anumiți sponsori le au și astfel i-ar pune pe gânduri dacă să mai doneze unei organizații care ar putea fi percepută că nu mai e independentă pentru că unul dintre membri e expus politic”.
Carmen Uscatu i-a propus Oanei Gheorghiu să devină președinte de onoare al organizației, dar că nu a primit încă un răspuns din partea ei: “I-am propus Oanei Gheorghiu nu să se retragă, dar i-am propus rolul de președinte onorific care, astfel, asigură independența în fața finanțatorilor și continuarea proiectului indiferent de dezbaterile politice. Aștept un răspuns din partea ei".
Reacția Oanei Gheorghiu
În replică, vicepremierul Oana Gheorghiu a afirmat că respectă întru totul legislația privind regimul incompatibilităților aplicabil membrilor Guvernului.
Ea a precizat că nu există nicio interferență între atribuțiile sale guvernamentale și activitatea ”Dăruiește Viață” și cu privire la calitatea sa de membru fondator al asociației.
Potrivit acesteia, ”orice afirmație contrară este falsă și neîntemeiată”.
”Respect întru totul legislația privind regimul incompatibilităților aplicabil membrilor Guvernului. M-am autosuspendat din funcția executivă și din Consiliul Director al Asociației 'Dăruiește Viață' înainte de preluarea funcției de viceprim-ministru, în deplină conformitate cu prevederile Legii nr. 161/2003.
Am comunicat acest lucru în interiorul Asociației, înainte ca informația privind numirea mea să devină publică, și am transmis toate documentele necesare pentru formalizarea deciziei și pentru asigurarea continuității proiectelor pe care le-am coordonat. Fiecare pas a fost făcut în consultare cu avocații, tocmai pentru a mă asigura că respect legea și principiile de integritate publică”, a explicat Oana Gheorghiu, pentru Agerpres.
Gheorghiu a precizat că, în prezent, a rămas doar membru fondator al asociației, ceea ce, potrivit statutului acesteia, presupune apartenența la Adunarea generală, nu la structura executivă de conducere.
”Atribuțiile privind gestionarea activității curente revin Consiliului Director, din care nu mai fac parte. Prin urmare, nu există nicio incompatibilitate legală, iar statutul meu este 100% conform legii. Legislația românească nu impune membrilor Guvernului obligația de a renunța la calitatea de membri fondatori ai unei organizații neguvernamentale, existând și alte persoane în Guvernul României care sunt membri în organizații neguvernamentale”, a transmis Oana Gheorghiu.
Gheorghiu s-a arătat surprinsă de declarațiile lui Carmen Uscatu, precizând că rămâne deschisă unei discuții directe cu aceasta.
”Sunt surprinsă de declarațiile lui Carmen Uscatu și sper că este vorba despre o neînțelegere a cadrului legal privind regimul incompatibilităților aplicabil membrilor Guvernului și nu de o intenție de a genera presiune sau confuzie în spațiul public sau de o intenție de a mă înlătura din calitatea de membru fondator al asociației. Rămân deschisă unei discuții directe, între noi, așa cum am procedat întotdeauna”, a punctat Oana Gheorghiu.
