Pe măsură ce zilele devin mai scurte și expunerea la lumina naturală se reduce, multe persoane experimentează schimbări de dispoziție, oboseală sau chiar depresie sezonieră. Specialiștii recomandă expunerea la lumină puternică prin utilizarea unor lămpi speciale, o metodă simplă și eficientă pentru combaterea „tristeții de iarnă” și menținerea energiei și a stării de bine în lunile reci.
Aproximativ 1 din 20 de adulți suferă de tulburare afectivă sezonieră, cu alte cuvinte depresie sezonieră, în timp ce milioane de oameni experimentează o formă mai ușoară, cunoscută drept „tristețea de iarnă”. O modalitate de a o preveni este folosirea unei lămpi speciale, începând chiar din toamnă, scrie NPR.
„O mulțime de cercetări au arătat că terapia cu lumină puternică, folosită dimineața, poate fi extrem de utilă pentru a inversa unele dintre simptomele depresiei sezoniere”, spune Dorothy Sit, psihiatru și profesor asociat la Universitatea Northwestern, care a studiat terapia cu lumină.
De obicei, oamenii stau în fața unei astfel de lămpi, care emite lumină puternică, în fiecare dimineață, timp de aproximativ 30 de minute. Folosită zilnic, efectul ei se va manifesta pe tot parcursul toamnei și iernii, susține Sit.
Există studii care arată că terapia cu lumină este comparabilă cu medicamentele standard antidepresive în ceea ce privește ameliorarea simptomelor. Combinația dintre medicamente și lampă poate fi, de asemenea, benefică. Cercetările indică îmbunătățiri ale simptomelor chiar și după o săptămână de terapie.
De ce este importantă lumina și cum alegi o lampă pentru terapia cu lumină
Corpul nostru este foarte sensibil la schimbările de lumină, care reglează ritmurile circadiene și somnul. Pentru că ceasul intern nu urmează exact un ciclu de 24 de ore, are nevoie zilnic de o resetare prin expunerea la lumină, în special dimineața.
Aceasta sincronizează organismul cu mediul exterior, explică Michael Terman, profesor la Universitatea Columbia și președinte al Center for Environmental Therapeutics, organizație care promovează terapii nemedicamentoase, precum folosirea lămpilor speciale pentru îmbunătățirea stării de spirit și a sănătății.
Terman avertizează că multe lămpi vândute online nu sunt suficient de puternice sau sunt prea mici. El recomandă modelele testate clinic și oferă câteva reguli de bază: alege o lampă de 10.000 lux, cu ecran mare, regleaz-o astfel încât lumina să fie orientată în jos spre ochi și începe cu 30 de minute pe zi, ajustând durata în funcție de efectele resimțite. „La fel ca un medicament, și lumina trebuie dozatӑ”, subliniază el.
Chiar dacă folosești o astfel de lampă, specialiștii recomandă să discuți și cu un medic în cazul în care experimentezi simptome specifice depresiei.
Și tine cont de faptul că, pe lângă lumină, interacțiunile cu alți oameni, o alimentație echilibrată, activitatea fizică și exercițiile regulate, sunt alte lucruri de care ai nevoie pentru a-ți menține starea de bine în lunile întunecate.
C.S.