Verdictul specialistului după faza controversată de arbitraj de la Csikszereda - FCSB

Verdictul specialistului după faza controversată de arbitraj de la Csikszereda - FCSB
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Marius Avram a analizat cea mai controversată fază de arbitraj de la meciul Csikszereda – FCSB.

În partea secundă, FCSB a cerut cartonaș roșu pentru o intrare a lui Palmes asupra lui Daniel Bîrligea, dar Marius Avram susține că arbitrul a procedat corect.

”Jucătorul celor de la Csikszereda lovește mingea, dar important e ce se întâmplă după. El vine în alunecare, își continuă alunecarea la nivelul solului. Pe iarbă, nu ridică piciorul, dar chiar și acolo își lovește adversarul cu crampoanele în gheată. Am văzut cum s-a dat glezna peste cap.

Dar având în vedere că este o lovire joasă, la nivelul ierbii, din alunecare, s-ar fi impus lovitură liberă și cartonaș galben pentru jucătorul lui Csikszereda. Aici Iulian Călin, din păcate pentru el, a ratat complet acest moment și a lăsat jocul să continue.

Noroc că nu s-a întâmplat nimic. Cei din VAR nu aveau de ce să intervină doar pentru această fază să-i zică arbitrului că s-ar fi impus caronșaul roșu pentru că nu e cazul”, a declarat Marius Avram la DigiSport.

FCSB continuă seria de coșmar din acest sezon și a terminat la egalitate, scor 1-1, în deplasare cu Csikszereda.

După acest rezultat, FCSB este pe locul 12, cu 7 puncte, 16 sub Universitatea Craiova. Csikszereda este penultima în clasament.

Etapa următoare, FCSB va juca în deplasare cu FC Botoșani, vineri de la ora 20:30.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇