Boala gravă trădată de analiza unui singur fir de păr

Boala gravă trădată de analiza unui singur fir de păr
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un simplu fir de păr ar putea deveni, nu peste mult timp, un instrument util pentru diagnosticarea mai rapidă a sclerozei laterale amiotrofice (SLA), o boală neurodegenerativă gravă.

Cercetătorii americani de la Mount Sinai Icahn School of Medicine au constatat că analiza compoziţiei elementelor din firele de păr poate diferenția pacienţii cu SLA de persoanele sănătoase.

Scleroza laterală amiotrofică este o afecţiune a sistemului nervos, progresivă şi fatală, iar în prezent diagnosticarea sa durează în medie între 10 şi 16 luni de la apariţia primelor simptome. Conform Asociaţiei SLA, durata medie de supravieţuire este de aproximativ trei ani, însă 20% dintre pacienţi trăiesc cinci ani, 10% ajung la zece ani, iar 5% depăşesc două decenii.

Depistarea precoce este esenţială, deoarece permite iniţierea timpurie a tratamentelor de susţinere, ceea ce poate îmbunătăţi calitatea vieţii pacienţilor şi chiar prelungi supravieţuirea.

Metodele standard utilizate pentru diagnosticare, bazate pe analize de lichide biologice sau imagistică, sunt invazive, costisitoare şi dificil de implementat în practica medicală curentă. Un astfel de test al firului de păr ar putea schimba complet situația.

Echipa de cercetători de la Mount Sinai a analizat cu succes, cu ajutorul laserului, fire de păr provenind de la 391 de persoane, dintre care 295 diagnosticate cu SLA şi 96 sănătoase.

Oamenii de știință au urmărit mai ales variaţiile elementelor chimice, la intervale de 2-4 ore. Au fost măsurate 17 elemente, inclusiv cupru, zinc, magneziu şi plumb, iar cercetătorii au analizat modul în care acestea fluctuează în timp.

Rezultatele au evidenţiat un rol central al cuprului în SLA, după cum se arată într-un raport publicat de jurnalul eBioMedicine.

Pacienţii cu această boală au prezentat variaţii neregulate şi dezechilibre ale nivelurilor de cupru în organism, comparativ cu persoanele sănătoase.

În plus, la bărbaţi s-au observat interacţiuni mai slabe între cupru şi zinc, iar la femei, modificări în dinamica crom-nichel.

”Studiul nostru arată că părul poate oferi o imagine a echilibrului elementelor chimice din organism. Prin analiza dinamicii acestora, de exemplu, a cuprului, putem identifica dereglările asociate cu SLA într-un mod simplu şi non-invaziv. Abordarea noastră ar putea transforma modul în care diagnosticăm această boală, făcând procesul mai rapid şi mai accesibil pacienţilor”, a explicat Manish Arora, profesor la Icahn School of Medicine şi autor principal al studiului detaliat pe site-ul Mount Sinai.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇