Primul este Congresul PSD, care îl forțează pe premier să danseze cu PSD în pași de acrobație, pentru liniștea coaliției. Cel de-al doilea s-a dovedit a fi inabilitatea unui ministru care și-a făcut titlu de glorie din psihologia socială, dar care pune umărul la psihoza istorică deja privind școala.
Despre social-democrații care nu îi lasă lui Ilie Bolojan spațiu să explice dezastrul rămas după Marcel Ciolacu, frustrați că ei încasează criticile, în loc ca tot oprobriul public să se îndrepte spre AUR, răul-mai-mare scăpat de sub control și în dinamică să devină partid de masă, nu e mare lucru de explicat.
Partidul cu imagine de mamut, dar procente mult sub auto-proiecții, a adoptat o strategie agresivă de revenire, jucând în principiu și cu guvernul, și cu „poporul”, operând astfel cu o dihotomie extrem de perfidă și care face ca reforma fiscală pe care guvernul o face să pară ostilă binelui dacă nu general, măcar celui al electoratului pe care PSD îl vrea.
Al doilea punct slab însă este unul care capătă proporțiile unei inadecvări între politic și societate.
Debutând cu tăierile din educație explicate de ministrul Daniel David în registru slab și auzite ca fiind necesare fie pentru că profesorii nu muncesc suficient, de unde orele în plus la normă, fie pentru că elevii merg la școală pentru banii din burse, inexactități care nu ar fi trebuit să se regăsească în discursul instituțional, guvernarea Bolojan a părut decuplată de agenda socială și aplicând, așa cum imediat a speculat Sorin Grindeanu, calcule exclusiv de contabilitate tocmai școlii.
Or, școala reprezintă una dintre anxietățile sociale grele ale României, unul dintre domeniile în care clivajul socio-economic este dramatic - sărăcia ucide educația, cum spune Salvați Copiii România.
Sunt deja mai bine de două decenii de când școala românească face deopotrivă obiectul abandonului politic și al unei psihoze sociale care îi determină pe părinți să intre într-o logică tribală, atunci când vine vorba despre șansele la viitor ale copilului lor, mai ales în marile orașe și în jurul școlilor cotate ca fiind pepinierele care asigură dosarul social optim.
De altfel, acest tablou s-a văzut luni, când a început noul an școlar: frica de a intra într-un cadru nepopular l-a ținut până și pe președinte în interiorul Palatului Cotroceni, unde a primit reprezentanți sindicali și ai profesorilor.
În acest fel, sentimentul acut de abandon e la îndemâna speculei populiste și a uzurpărilor politicianiste și sindicale, în vreme ce profesorii și elevii sunt lăsați să se descurce ca până acum, cu meditații și efort personal.
Ar putea fi însă cea mai mare vulnerabilitate a guvernului condus de Ilie Bolojan, care are de gestionat o criză deocamdată bugetară, dar care devine una socială de proporții, într-un context în care dezinformările sunt supra-alimentate și puse în slujba unor actori maligni.
Una dintre dezinformări vine, din păcate, chiar de la premierul Bolojan și este de natură să agraveze psihoza socială a părinților care cred că trebuie să pună la bătaie tot mai mulți bani pentru a-și putea securiza copilul.
„Efectele, v-am spus, vor fi de natură financiară și mai mulți titulari, mai bine pregătiți, prin aceste efecte, vor fi la clasă în locul suplinitorilor”, a spus premierul luni seară, invitat la TVR.
Prin această afirmație factual falsă, nu doar că folosește un termen peiorativ privind suplinitorii, insinuând că aceștia sunt calitativ mai slabi profesioniști decât titularii, dar le transmite părinților un mesaj care să alimenteze isteria că, dacă au copilul într-o clasă cu profesori suplinitori, înseamnă că acei copii vor primi servicii educaționale sub-calitative.
Or, acesta este un mesaj care afectează demnitatea oamenilor, profesori sau părinți, și acutizează sentimentul de abandon și de haos în care sunt lăsați să se descurce.
Mai mult, și aici este valabilă rețeta generală: masa critică sănătoasă, funcțională, profesioniștii care își fac treaba nu doar cu bună-credință, ci și căutând excelența, iar pentru profesori asta înseamnă formare intelectuală permanentă, trebuie încurajați, nu scoși din joc, ca și cum despre ei nu e vorba.