Sarabanda declarațiilor și întâlnirile diplomatice desfășurate cu o frecvență și intensitate nemaiîntâlnită după prăbușirea Zidului Berlinului, din noiembrie 1989, amintesc de pictura lui Hans Holbein cel Tânăr, Ambasadorii, realizată în anul 1533, atunci când artistul se afla la curtea regală a lui Henric al VIII-lea.
Negocierile pentru găsirea unei soluții la sângerosul conflict militar dintre Rusia și Ucraina pot fi asociate cu un tablou în trei dimensiuni, dar cu mai multe personaje, ce se aseamănă cu misterioasa lucrare a lui Holbein prin numărul mare de simboluri și forța lor de a modela realitatea.
Ce altceva înseamnă scrisoarea trimisă de Melania Trump, prima doamnă a SUA, lui Vladimir Putin în care îi cere să protejeze copiii dacă nu un puternic simbol prin care încearcă să-l umanizeze pe liderul rus?
Ce altceva înseamnă faptul că Zelenski a purtat un sacou negru la întâlnirea de la Casa Albă, dacă nu un puternic simbol prin care îi transmite președintelui american faptul că-i recunoaște puterea și influența globală?
Ce altceva înseamnă faptul că Olena Zelenski i-a trimis și ea o scrisoare Melaniei Trump, pe care soțul ei, liderul ucrainean, i-a înmânat-o președintelui SUA în fața camerelor de luat vederi, dacă nu un puternic simbol prin care încearcă să-l sensibilizeze pe Trump?
Dar cea mai simbolică acțiune diplomatică a fost aceea prin care un număr de șapte lideri europeni au venit la Casa Albă, alături de Volodimir Zelenski, pentru a discuta cu Donald Trump după controversata întâlnire a acestuia cu Vladimir Putin.
Rusia nu respectă angajamentele
Unul dintre cele mai consistente instrumente, în afara scrisorilor primelor doamne, folosite în duelul internațional a fost și o hartă care prezenta teritoriile ucrainene ocupate de forțele Rusiei, dar și contextul geografic, astfel că Donald Trump și Zelenski au ajuns să discute în fața unei hărți pe care apăreau România și Moldova, situate în vecinătatea conflictului.
“În cadrul coaliției, ne-am exprimat disponibilitatea de a contribui, alături de Statele Unite și de partenerii noștri europeni, la oferirea unor garanții solide de securitate – esențiale în acest proces de pace. Istoria ne-a arătat că Rusia nu își respectă propriile angajamente”, a anunțat Nicușor Dan, în data de 17 august, în urma unei teleconferințe cu liderii europeni.
“Ca vecini ai Ucrainei, contribuția noastră la aceste garanții de securitate înseamnă o investiție directă în propria noastră securitate”, a mai subliniat președintele României.
Întreaga lume a văzut uriașa hartă de la Casa Albă și cât de apropiată e România de zona de conflict. Mai mult, Donald Trump, un lider care citește puțin, dar care e foarte atent la prezentările vizuale, conform unor declarații ale consilierilor săi apărute în cartea “The Spymasters”, a putut observa cu ușurință importanța strategică a Mării Negre în contextul conflictului militar din Ucraina.
Din păcate, diplomația românească nu are o voce conturată în Europa și în lume. Țara noastră e marginală în procesul de luare a deciziilor politice la nivelul continentului, iar influența diplomatică a României e mult mai scăzută decât importanța strategică.
Acest lucru se întâmplă din cauza instituției președintelui României care nu reușește să comunice și să dezvolte o strategie de politică internațională împreună cu Guvernul. De peste trei decenii, diplomația națională e o melodie interpretată poticnit, pe cel puțin două voci.
După 20 de ani
Șeful statului, conform Constituției, are în responsabilitatea sa stabilirea direcțiilor de acțiune internațională, dar o astfel de atribuție, pe parcursul anilor, a creat blocaje, tensiuni suplimentare și decizii eronate care au ținut diplomația românească într-o zonă marginală.
Tensiunile care au apărut mereu între Palatul Cotroceni și Palatul Victoria au afectat puternic acțiunea internațională, nereușindu-se realizarea unei strategii coerente, dezvoltarea unui corp profesional performant și urmărirea unor obiective pe termen mediu sau lung.
Realizările, de cele mai multe ori, au fost conjuncturale, favorizate mai mult de scopurile și interesele statelor partenere și nu de cele ale României.
Cel mai bun exemplu de eșec diplomatic pe termen mediu îl reprezintă procesul de aderare la OCDE (Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare), structură internațională a statelor dezvoltate din care fac parte 38 de țări.
România a început acest proces încă din 2004, abia anul viitor existând posibilitatea teoretică de a fi finalizat.
Țara noastră a reușit până acum să obțină validarea a 13 comitete tehnice din 25, fiind necesare încă modificări ale legislației și reforme instituționale pentru a trece de cele 12 comitete de specialitate rămase.
“Reafirm seriozitatea României față de investitorii străini și față de piețele financiare. Bugetul pentru anul 2026 și îndeplinirea, unul câte unul, a obiectivelor asumate pentru aderarea la OCDE la sfârșitul anului 2026 vor consolida încrederea în România”, a anunțat în urmă cu două zile Nicușor Dan, atunci când a aplaudat confirmarea ratingului de țară și al agenției Fitch.
Ruptura dintre Dan și Bolojan
La trei luni de la alegerile prezidențiale se constată lipsa relațiilor dintre șeful statului și prim-ministru. Pentru Ilie Bolojan, negocierile internaționale în ce privește viitorul Ucrainei nu există pe agendă.
Premierul nu face și nu a făcut declarații în ce privește poziția Guvernului față de sprijinul pe care-l acordă sau trebuie acordat de România țării vecine pentru a stopa agresiunea Rusiei.
De asemenea, Ilie Bolojan nu a făcut și nu face referiri la acțiunile Executivului în ce privește propaganda Rusiei și eventuale măsuri de limitare a ei.
Agenda publică e ruptă în două, președintele ocupându-se de ceva, iar premierul de altceva, ca și cum cei doi ar conduce țări diferite.
“România are o voce scăzută în afaceri europene și politică internațională și o influență limitată pentru că, timp de aproape doi ani, guvernarea Ciolacu, în politica externă dar și cea de securitate națională, a comis o serie de greșeli, generând mari semne de întrebare asupra noastră”, a explicat Iulian Fota, expert în siguranță națională, fost consilier prezidențial.
“Greșelile ne-au afectat grav credibilitatea internațională și, din păcate, multe dintre ele au fost comise cu acceptul tacit al președintelui Klaus Iohannis sau ca rezultat al indiferenței lui. Este nedrept ca toată această stare de fapt să fie pusă în cârca președintelui Nicușor Dan sau a lui Ilie Bolojan. În ultimii doi ani, la fel ca în economie și în politica externă a dominat lipsa de responsabilitate și competență”, a mai adăugat Iulian Fota.
Cu toată corectitudinea enunțului, nu se poate trece peste faptul că încercările de a reface influența regională a României sunt încă timide, lipsind abordări mai largi care să includă atât președinția cât și guvernul.
O tăcută constatare
Reforma Ministerului de Externe, dar și realizarea echipei de experți ai președintelui sunt procese întârziate în raport cu dinamica evenimentelor din vecinătatea României.
Marea și frumoasa hartă din biroul lui Trump, pe lângă discuțiile legate de compromisurile teritoriale pe care administrația SUA i le cere Ucrainei, trebuie să-i fi provocat liderului american măcar o tăcută constatare a importanței strategice a României și Moldovei în contextul conflictului militar din Ucraina.
Din perspectiva lui Putin, simțim pe pielea noastră, zi după zi, importanța respectivei hărți, Rusia atacând România și Moldova cu toate armele războiului hibrid de care dispune în timp ce la București, oficialii încă își ling rănile provocate de Iohannis și Ciolacu.