Ediția din 15 august a rubricii Excelența în Educație, parte a emisiunii Viitor pentru România, difuzată la Prima News și moderată de Nicoleta Călugăreanu, a adus în atenția publicului o familie pentru care educația este o adevărată tradiție.
Invitați au fost Bogdan Bodomoiu, absolvent al Complexului Educațional Laude-Reut, sora sa, Naomi Bodomoiu, elevă Laude-Reut, și tatăl lor, Adrian Bodomoiu.
Dialogul a subliniat importanța excelenței academice și a valorilor transmise în familie, precum și rolul pe care Complexul Educațional Laude-Reut îl joacă în formarea viitoarelor generații de lideri. Bogdan și Naomi au împărtășit experiențele lor școlare, în timp ce Adrian Bodomoiu a vorbit despre sprijinul pe care familia și comunitatea educațională îl oferă copiilor.
Întregul interviu poate fi urmărit în cadrul rubricii Excelența în Educație din emisiunea Viitor pentru România – ediția din 15 august, pe Prima News.