Triplă celebrare a excelenței academice la Complexul Educațional Laude-Reut: Diplomație, antreprenoriat și comunicare la cel mai înalt nivel

Triplă celebrare a excelenței academice la Complexul Educațional Laude-Reut: Diplomație, antreprenoriat și comunicare la cel mai înalt nivel
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Finalul anului școlar 2024 – 2025 a adus trei momente de referință pentru comunitatea Laude-Reut, care a celebrat parcursul academic al elevilor din liceu în cadrul a trei ceremonii remarcabile, desfășurate în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, Banca Comercială Română și Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA).

Aceste evenimente confirmă angajamentul Complexului Educațional Laude-Reut pentru educația de excelență, formarea liderilor de mâine și dezvoltarea unor competențe esențiale pentru secolul XXI.

Ceremonia de absolvire a celei de-a XVI-a generații a cursului de Diplomație și Relații Internaționale

28 mai 2025 – Sala Gafencu, Ministerul Afacerilor Externe

Într-un cadru solemn și inspirațional, 81 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a au fost celebrați pentru absolvirea cursului de Diplomație și Relații Internaționale, program emblematic al Complexului Educațional Laude-Reut, care formează de 16 ani viitorii lideri ai diplomației și afacerilor internaționale.

Ceremonia s-a desfășurat în prestigioasa Sală Gafencu a Ministerului Afacerilor Externe, fiind onorată de prezența unor înalți oficiali și diplomați:

La eveniment au participat ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, secretar de stat Luca Niculescu, ambasadorul statului Israel în România, dr. Lior Ben Dor, adjunctul şefului de misiune al statului Israel, Rami Teplitskiy, ambasadoarea Indiei, Manika Jain, și ambasadoarea Croaţiei, Marija Kapitanović. Ceremonia a fost moderată de Andrei Luca, director al Direcției Diplomație Culturală, Educație și Știință.

Doamna Tova Ben-Nun Cherbis, președinte fondator al Complexului Educațional Laude-Reut, a vorbit despre parteneriatul solid cu MAE și sprijinul constant pentru excelență în educație și a transmis absolvenților: Sunteți viitorii lideri ai diplomației — elocvenți și dedicați construirii de punți acolo unde alții ridică ziduri. Continuați să ascultați cu empatie, să puneți întrebări cu curiozitate și să conduceți cu curaj. Drumul diplomației nu este întotdeauna ușor, dar este întotdeauna nobil — ghidat de excelență și inspirat de dorința de pace și înțelegere reciprocă.”

Prof. Diana Năsulea, coordonatoarea cursului de Diplomație Și Relații Internaționale, le-a transmis absolvenților un mesaj inspirațional: „Diplomația nu cere voci puternice, ci voci înțelepte. Liderii de mâine sunt cei care aleg să crească, să înțeleagă și să răspundă provocărilor cu curaj, respect și integritate.”

Evenimentul a inclus și premierea câștigătorilor concursului de public speaking organizat în cadrul conferinței 2Day Ambassador, precum și elevii implicați în organizarea LaudeMUN.

Mulțumiri Ministerului Afacerilor Externe și ministrului Emil Hurezeanu pentru sprijinul constant oferit educației, pentru deschiderea porților diplomației către tânăra generație și pentru încrederea că liderii de mâine se formează astăzi.

0025 DSC07653

Demo Day / Pitching Competition – Cursul de Business English

30 mai 2025 – Laude-Reut x BCR

Ziua de 30 mai 2025 a reprezentat un punct de referință pentru elevii claselor a X-a, în calitate de absolvenți ai cursului de Business English, parte definitorie a ofertei educaționale a Complexului Educațional Laude-Reut, curs coordonat de doamna profesor Business English, Anca Thomason.

12 echipe au concurat în cadrul Demo Day / Pitching Competition, un eveniment dinamic și autentic de pitching organizat împreună cu partenerii noștri de la BCR, cărora le mulțumim mult pentru implicare, sprijin și atmosfera excepțional de profesionistă și prietenoasă în același timp.

Elevii au prezentat ideile inovatoare în fața unui juriu prestigios format din antreprenori, specialiști și mentori din mediul educațional și de business.

Fie că este vorba despre proiecte sociale, soluții tehnologice, aplicații mobile sau inițiative de impact local, scopul acestei competiții anuale este de a încuraja tinerii să gândească creativ, să lucreze în echipă pentru un obiectiv comun, să își dezvolte abilitățile de prezentare și spiritul antreprenorial, să primească feedback valoros și să își dezvolte încrederea în propriile forțe.

Pe parcursul anului școlar, elevii au parcurs principalele etape în elaborarea unei idei de afaceri, începând cu brainstorming pentru alegerea acesteia, continuând cu identificarea nevoii urmată a fi adresată, cercetarea de piață, public-țintă, stabilirea USP, analiza SWOT, roadmap, scalare și marketing, printre altele.

Totul a culminat cu un interval de 3 minute pentru a-și susține pitch-ul, urmat de o rundă de întrebări din partea juriului. La final, juriul a desemnat cele mai promițătoare idei, pe baza unor criterii precum: inovație, claritate, impact, fezabilitate și calitatea prezentării.

Echipele au fost premiate cu burse educaționale, oportunități de mentorat, promovare sau implementare a ideii și multe alte surprize din partea organizatorilor.

Mulțumiri speciale se îndreaptă către CEO BCR, Sergiu Manea și întreaga echipă BCR pentru sprijinul generos și atmosfera profesionistă oferită elevilor.

13 ani de parteneriat academic Complexul Educațional Laude-Reut – SNSPA

Ceremonia de absolvire a cursurilor de media, comunicare și marketing de la Complexul Educațional Laude-Reut 4 iunie 2025 – Ceremonie la SNSPA

Un parteneriat academic durabil, marcat de excelență și inovație, a fost sărbătorit pe 4 iunie în sala multifuncțională a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Ceremonia a reunit elevii claselor a IX-a – a XI-a de la Complexul Educațional Laude-Reut, absolvenți ai cursurilor de media, comunicare și marketing, susținute împreună cu Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA.

Ceremonia s-a desfășurat în prezența decanului Facultății de Comunicare și Relații Publice, prof. univ. dr. Alina Bârgăoanu, a doamnei Tova Ben-Nun Cherbis, președinte și fondator al Complexului Educațional Laude-Reut, a conf. univ. dr. Liana Ionescu, profesor coordonator al cursului de media și comunicare, și a profesorului Bogdan Udroiu, coordonator al cursului de marketing.

Elevii claselor a IX-a și a X-a au prezentat în premieră trei filme tematice originale, care au abordat subiecte relevante pentru generația lor, cu referințe directe asupra vieții școlare din cadrul Laude-Reut.

  • Clasa a IX-a, specializările Știinte ale naturii și Matematică-Informatică, a propus filmul „Capcana dependenței digitale”, o reflecție asupra efectelor utilizării  tehnologiei.
  • Clasa a X-a, profilul Uman și specializarea Știinţe ale naturii, a realizat filmul „Sănătatea în pahar”, despre alegerile alimentare și influențele sociale asupra obiceiurilor de consum.
  • Clasa a X-a specializarea Matematică-Informatică a adus zâmbete și sensibilitate cu documentarul „Prietenii pufoși”, o incursiune în relația dintre elevi și animalele lor de companie.

Elevii claselor a XI-a au venit cu o abordare matură și aplicată, prezentând o strategie de marketing digital dedicată promovării unei cafenele din București.

Proiectul a inclus elemente precum analiza pieței, identificarea publicului țintă, tactici de comunicare și propuneri creative pentru creșterea vizibilității brandului pe rețelele de socializare.

101 DSC00024-Enhanced-NR

Discursurile susținute în cadrul ceremoniei au evidențiat importanța implicării timpurii a elevilor în domenii precum comunicarea, marketingul și jurnalismul. Prof. univ. dr. Alina Bârgăoanu a subliniat valoarea unui program de acest tip în parcursul educațional al elevilor, mai ales prin componenta sa aplicată și prin faptul că le oferă tinerilor ocazia să se familiarizeze cu concepte și practici universitare încă din liceu.

Doamna Tova Ben Nun-Cherbis a încurajat elevii să continue să fie curioși, creativi și implicați, folosindu-și ideile pentru a construi proiecte relevante și curajoase, care să le reflecte personalitatea și viziunea.

Cursurile de media, comunicare și marketing de la Complexul Educațional Laude-Reut rămân un model de bune practici în educația liceală din România, demonstrând cum un parteneriat autentic între o instituție de învățământ preuniversitar și una universitară poate avea un impact real asupra formării tinerilor.

Aceste trei evenimente confirmă misiunea Complexului Educațional Laude-Reut de a oferi un învățământ preuniversitar de elită, în parteneriat cu instituții de prestigiu din România și din lume. Fie că vorbim despre diplomație, antreprenoriat sau comunicare, elevii Laude-Reut sunt încurajați să gândească strategic, să acționeze etic și să contribuie activ la dezvoltarea unei societăți responsabile și inovatoare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇