Cătălin Țone, fost șef al Serviciului Antidrog din Poliția Capitalei și invitat permanent în studiourile TV ca expert în combaterea traficului și consumului de droguri, a urmat două școli doctorale simultan și a susținut tezele de doctorat la distanță de numai 36 de zile.
Tema centrală a ambelor lucrări este aceeași: traficul și consumul de droguri – domeniul în care Țone a lucrat ca polițist aproape două decenii, ocupând exclusiv funcții de conducere.
- Cele două teze de doctorat, ambele susținute în 2011 la două universități militarizate, au conținut identic în proporție de peste 40%, text autoplagiat, și peste 70% text plagiat - și nu includ niciun fel de corpus de cercetare originală, condiție legală indispensabilă pentru obținerea unui titlu de doctor;
- Pe lângă procentul mare de conținut identic și identitatea multor note de subsol, în cele două teze se regăsesc și aceleași greșeli de scriere, inclusiv a cuvântului “exxpertiză”;
- După ce s-a pensionat la 48 de ani, dublul doctor Cătălin Țone și-a început cariera de speaker la conferințe și de invitat la TV & radio pe subiecte legate de traficul și consumul de droguri;
- Contactat de PressOne în virtutea dreptului său de a-și preciza punctul de vedere, Cătălin Țone a atacat redacția, susținând în scris că “deține dovezi” potrivit cărora investigația PressOne pe tema fraudei sale academice “este inițiată și susținută” de promotori ai legalizării cannabisului;
- Țone a amenințat redacția PressOne, înainte de publicarea probelor care atestă plagiatul și autoplagiatul masiv din ambele teze de doctorat, că o va da în judecată dacă folosește termenii “plagiat” ori “fraudă academică”;
Citește integral informaţiile în articolul semnat de Emilia Şercan pentru PressOne