Putin l-a informat pe Lukașenko despre summitul din Alaska

Putin l-a informat pe Lukașenko despre summitul din Alaska
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a discutat prin telefon cu omologul său din Belarus, Aleksandr Lukașenko, despre rezultatele summitului Rusia-SUA desfășurat vineri în Alaska.

„Președinții Belarusului și Rusiei au discutat situația din regiune, ținând cont de convorbirile care au avut loc în Alaska”, se arată într-un mesaj publicat pe Telegram de administrația de la Minsk, citat de CNN.

„Liderul rus și-a informat în detaliu omologul belarus despre rezultatele recentei întâlniri Rusia-SUA”, relatează sursa citată.

CNN amintește că președintele american Donald Trump a avut, la rândul său, o convorbire neașteptată cu Lukașenko chiar înaintea summitului de vineri, considerat de importanță majoră.

Lukașenko este unul dintre cei mai apropiați aliați ai Kremlinului, relația dintre Minsk și Moscova consolidându-se și mai mult după declanșarea războiului din Ucraina.

Invazia pe scară largă din 2022 a fost lansată parțial de pe teritoriul Belarusului, iar în prezent Rusia are desfășurate arme nucleare tactice pe teritoriul acestei țări.

Summitul dintre președintele american Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin a avut loc vineri la baza Elmendorf–Richardson din Anchorage, Alaska. Aproape trei ore de discuții, în spatele ușilor închise, urmate de o conferință de presă de circa 12 minute, în care nu s-a spus nimic concret, dar care i-a permis lui Putin să se poziționeze cel puțin pe picior de egalitate cu omologul american.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇